FOTO. Accident între Creaca și Jac. A fost implicat un șofer de 86 de ani din Germania
La data de 15 iulie, la ora 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, între localitățile Creaca și Jac, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au constatat că, un bărbat de 86 de ani, din Germania, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Jac – Creaca, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, la efectuarea virajului spre stânga a intrat în coliziune cu autocamionul care circula în spatele acestuia, condus de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Tămașa, care se angajase în depășirea autoturismului. În urma impactului, autocamionul a fost proiectat în afara părții carosabile.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 45 de ani ani a suferit leziuni, fiind transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.