FOTO. Accident în comuna Ileanda. Un tânăr din Târgu Lăpuș s-a răsturnat cu camionul

cover cover

Miercuri, 11 iunie, în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, pe D.N. 1 C, în afara localității Ileanda, a avut loc un accident rutier.

Salajul liber Pub

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând în șanțul de pe partea dreaptă a sensului său de mers.

În urma accidentului rutier, atât conducătorul auto, cât și o tânără de 21 de ani, pasageră, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la o unitate medicală.

Tânărul de 22 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.