FOTO. 247 de elevi din Sălaj, prinși într-o singură zi în timp ce chiuleau de la școală în baruri și săli de păcănele

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Vineri, 17 martie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară alături de polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu jandarmii sălăjeni au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din județul Sălaj, având drept scop creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor.

Salajul liber Pub

Peste 90 de polițiști și jandarmi sălăjeni au acționat pentru prevenirea absenteismului școlar, a consumului de tutun și băuturi alcoolice, realizând activități de control în teren, în zona adiacentă unităților de învățământ de pe raza municipiului Zalău și a întregului județ. În acest context, polițiștii au verificat 155 de localuri publice, unități de alimentație publică, precum și sălile de jocuri de noroc din zona adiacentă unităților de învățământ din întreg județul.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii și jandarmii sălăjeni au depistat 247 de elevi care absentau de la cursuri și au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei.

Obiectivele principale ale acțiunuilor au fost prevenirea și combaterea faptelor abtisociale, verificarea modului de executare a serviciului de către personalul de pază al unității școlare, monitorizarea modului de acces în unitățile de învățământ și verificarea localurilor de alimentație publică, a parcurilor, a sălilor de jocuri aflate în apropierea unităților de învățământ, pentru identificarea elevilor care absentează de la cursuri.

Astfel, peste 650 de elevi din ciclul gimnazial și liceal au fost provocați de polițiștii și jandarmii sălăjeni la dezbateri care au vizat modalitățile de prevenire a violenței în unitățile de învățământ, precum și prevenirea consumului de alcool, tutun, țigări electronice sau substanțe cu efect psihoactiv. De asemenea, polițiștii le-au explicat elevilor importanța frecventării orelor de curs, precum și respectarea reglementărilor școlare.

FOTO – INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE SĂLAJ

Distribuie articolul
Comentarii: 2

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

  1. Pai unde ați vrea sa fie? Inițiați un act normativ sa se predea cursurile in baruri, cafenele, Sali de jocuri mecanice și alte localuri! Eu zic ca ar fi mai eficient și toată lumea arfi mulțumită!