Firma care a lăsat drumul din Ortelec „ca după bombardament”, amendată de 4 ori de Primăria Zalău

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

LUDWIG PFEIFFER, firma din Timișoara care lucrează la realizarea rețelei de canalizare în cartierul Ortelec a primit până la ora actuală 4 amenzi de la Primăria Zalău pentru faptul că nu a adus partea carosabilă la starea inițială.

Salajul liber Pub

Astfel, Primăria Zalău a aplicat patru amenzi, fiecare cu sume cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei societății care se ocupă de realizarea rețelei de canalizare, conform purtătorului de cuvânt al instituției, Cristian Bîrjac.

În Ortelec se execută lucrări la rețeaua de canalizare, iar o mare parte din drum a fost spartă de muncitori. Aceștia nu au mai adus strada la starea inițială, iar gropile le-au „plombat” cu nisip și pietriș. Zona de capăt a cartierului spre Moigrad arată ca după bombardament, pe partea carosabilă fiind adevărate tranșee, în timp ce pe marginea drumului, mustește noroiul, spre nemulțumirea celor care tranzitează zilnic zona.

Pe același drum se lucrează și la reabilitarea din temelii a carosabilului, lucrări ce trebuie finalizate până în primăvara anului viitor.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.