Episcopul Benedict al Sălajului va sluji dumnică în Parohia Ortodoxă din Surduc

cover cover

Credincioșii din localitatea Surduc se vor bucura duminică, 18 mai de vizita Episcopului Sălajului, Benedict. Evenimentul va fi unul special, iar Episcopul Benedict va sluji în parohia condusă de preotul Alin Butaș din satul Surduc.

Salajul liber Pub

Surducul este cel mai mare sat de pe valea Someșului sălăjean, multă vreme fiind și un important centru economic, precum și reședință de district, iar în plan religios fiind sediu al unui protopopiat, până după Marea Unire.

Nu se cunoaște data întemeierii primei biserici din Surduc. Cert este însă faptul că pe Harta Josefină (1764-1785) apar două lăcașuri de cult, unul la castel (catolic) și altul în sat (românesc), pe locul unde era școala veche. Datorită faptului că biserica a fost incendiată, în anul 1849, sătenii au ridicat un alt lăcaș de cult, „fără fundament, numai pe tălpi”. Biserica nu avea turn, era foarte joasă, scundă și întunecoasă. Protopopul Vasiliu Pop scria pe la anul 1908 că „ferestrile așia sunt de mici încât din afară cugetă omul că nici nu are ferestri”. Lăcașul de cult a fost ridicat în mai puțin de un an și purta hramul „Nașterea Domnului”, aflându-se pe locul unde există, în prezent, casa parohială.

Decizia de construire a noii bisericii s-a luat în anul 1908, iar lucrările de ridicare a acesteia s-au desfășurat între anii 1911-1913, lăcașul de cult fiind zidit de Vecil Vincenz și de Vecil Gustav din Jibou, pentru suma de 24.839 coroane.

Reparații interioare s-au făcut abia în anul 1974, în timpul păstoririi Preacucernicului Părinte Viorel Lostun, când biserica a fost pictată în tehnica tempera, de către Vasile Hudici din Cluj și binecuvântată de Preasfințitul Părinte Vasile Coman al Oradiei.

Reparații exterioare (tencuieli, învelitoare, gard exterior etc.) s-au făcut în mai multe rânduri, în timpul păstoririi Preacucernicilor Părinți Ioan Neamțu și Grigore Pop.

Actuala casă parohială a fost ridicată în timpul păstoririi Preacucernicului Părinte Gavril Deac.

Numele și activitatea preoților le cunoaștem începând cu anul 1856, când, în Surduc, a fost hirotonit ca preot Simion Ancean, care se trăgea dintr-o veche și nobilă familie românească din Ciolt (lângă Șomcuta).

Începând cu luna decembrie a anului 2016, Preacucernicul Părinte Alin-Aurel Butaş a fost numit preot al Parohiei Surduc, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.

 

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.