Edilii din Jibou, Dan Ghiurco și Vlad Pașcalău susțin campania „Cumpără Românește”
Edilii din Jibou, Dan Ghiurco (primar) și Vlad Pașcalău (viceprimar) au susținut joi campania „Cumpără Românește”. Așa se face că cei doi edili din Jibou au vizitat standurile producătorilor locali din Piața Jibou.

Cu această ocazie, Dan Ghiurco susține că le-a transmis recunoștința lor pentru efortul lor de a ne oferi produse proaspete de sezon, autentice și sănătoase.
„Mă bucur să văd că românii preferă să cumpere produse românești din piețe. Când alegem să cumpărăm de la producătorii locali, nu doar că susținem economia locală, ci și gustăm adevărata esență a României. Pe lângă gustul delicios, produsele autohtone sunt și foarte sănătoase. Culese de mâinile lor muncite și aduse pe mesele noastre, fiecare dintre ele spun povestea unui mic vis, acela de a munci și trăi acasă, în Sălaj, în România! Haideți să continuăm să susținem producătorii locali, să ne bucurăm de gusturile noastre autentice!”, transmite Dan Ghiurco, primarul orașului Jibou.