După succesul de la Școala „Mihai Eminescu”, proiectul de transport școlar se extinde la încă o școală din Zalău

cover Crucea Rosie

Proiectul-pilot de transport școlar urban din Zalău, lansat în luna septembrie, ar putea fi extins începând cu anul școlar viitor și la o altă unitate de învățământ din municipiu. Anunțul a fost făcut de primarul Florin Florian, în cadrul unei discuții despre starea învățământului, desfășurate la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

Salajul liber Pub

Astfel, după rezultatele înregistrate la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, administrația locală ia în calcul extinderea inițiativei și la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”.

Proiectul-pilot a fost lansat în 14 septembrie, în parteneriat cu Transurbis și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”. În primele trei săptămâni de funcționare, numărul elevilor care au folosit zilnic autobuzele electrice dedicate a ajuns la aproximativ 400, după ce în prima zi au fost înregistrați peste 350 de elevi.

Transportul este asigurat prin cinci trasee speciale, concepute pentru a facilita deplasarea elevilor către școală și întoarcerea acestora acasă după cursuri. Autobuzele electrice sunt dotate cu aer condiționat și oferă o alternativă de transport menită să reducă aglomerația din apropierea unităților de învățământ.

Rezultatele înregistrate până acum ar putea încuraja dezvoltarea proiectului și în alte zone ale municipiului. Dacă planul va fi pus în aplicare, din anul școlar 2027–2028, transportul școlar dedicat ar putea deservi și elevii unei a doua școli gimnaziale din Zalău.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.