Drama prin care trec doi bătrâni din Aghireș: sunt bolnavi, trăiesc într-o cameră cu acoperiș de paie și se descurcă cu o pensie de handicap de 800 lei

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Doi bătrâni din satul Aghireș trăiesc o dramă și au nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet mare. Cei doi soți trăiesc într-o casă cu acoperiș de paie care are doar o cameră, sunt grav bolnavi, iar pensia, care nu depășește 800 de lei lunar, se duce în mare parte pe medicamente. Doar câțiva oameni care le cunosc situația îi mai ajută cu câte o pâine, iar recent, cei de la Crucea Roșie Sălaj, aflând de caz, au sprijinit familia cu alimente și alte beneficii.

Salajul liber Pub

Familia Murg este formată din soții Gheorghe (67 ani)  și Ecatalina (75 ani). Amândoi sunt grav bolnavi. Gheorghe nu a mai putut munci după Revoluția din 1989 pentru că nu a fost primit la niciun serviciu, pe motiv că are o boală la inimă, așa cum ne mărturisește chiar acesta. Soția sa, Ecatalina, este de peste 7 ani paralizată la pat, având grave probleme cu picioarele.

Cei doi soți se descurcă cu 800 de lei lunar. 370 de lei este pensia de handicap, iar aproape 500 de lei este ajutorul social pe care îl primesc pe lângă pensia de boală.

Asta e tot. Iar mare parte din bani se duc pe medicamente și consultații la doctori. Cei doi își doresc doar să poată răzbi în viață și să ducă un trai decent, atât cât să-și permită să pună pe masă o pâine caldă și să-și acopere cheltuielile cu medicamentele și medicii.

Toți cei care doresc să ajute familie o pot face donând alimente la punctele celor de la Crucea Roșie Sălaj, la sediul acestora din Zalău, strada 9Mai, bloc R10 sau la magazinele umanitare ale celor de la Crucea Roșie din Zalău – magazinul din centrul orașului, lângă galerii și cel de pe strada Crasnei, lângă spălătorie.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.