Două concerte speciale de colinde, pregătite de Primărie pentru zălăuani
În prag de sărbători de iarnă, spiritul Crăciunului este la el acasă în Zalău. Municipiul este impodobit cu mii de luminițe, iar ziua de duminică se a anunță una magică pentru zălăuani.
Două concerte extraordinare vor avea loc duminica, 19 Decembrie, începând cu ora 16.30 în Zalău.
Primul concert va fi al Fanfarei „Promeda”, începând cu ora 16.30, în fața fântânii de la intrarea în Parcul Central.
Cel de-al doilea va fi unul de liniște sufletească în care vor răsuna cele mai frumoase colinde. Intitulat „Deschide ușa gazdă”, concertul extraordinar de colinde va avea loc în Sala de Spectacole a Clădirii Transilvania de la ora 18.00.
Printre participanți se numără Grupul de colindători ”Columna”, Grupul Vocal ”Zestrea”, Grupul vocal ”Tradiții” al Liceului de Artă ”Ioan Sima” Zalău, Grupul de colindători ”Porolissum” (dansatori), Grupul de colindători ”Porolissum” (soliști vocali) și Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist ”Porolissum”, avându-i ca invitați speciali pe Maria, Mihai și Mihaela Nemeș din județul Maramureș.
Iubitorii de colinde își mai pot achiziționa bilete de la sediul Casei Municipale de Cultură, vineri, 17 decembrie 2021, de la 08.00-13.00, prețul unui bilet fiind de 10 de lei.
Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.