Doliu în lumea folclorului din Sălaj. A murit unul dintre cei mai apreciați instrumentiști din județ
Lumea folcorului sălăjean, și nu numai, este în doliu, după ce ieri o veste tragică s-a abătut peste aceștia. Renumitul instrumentist Ștefan Iorga a trecut la cele veșnice al vârsta de 72 de ani.

Ștefan Iorga a trecut la cele veșnice, după ce a suferit de o boală cumplită. Acesta a fost unul dintre cei mai renumiți instrumentiști din Sălaj. S-a născut în Banat, însă a ajuns la Zalău unde și-a petrecut cea mai mare parte din viață. Acesta a excelat la vioară, fiind membru marcant în Orchestra Populară „Meseșul”.
Ștefan Iorga a fost și profesor la Școala Populară de Artă din Zalău, reușind să înființeze inclusiv o orchestră de copii. În urma acestuia rămân zeci de tinere talente care au moștenit pasiunea pentru vioară și folclor de la cel care până ieri a fost Ștefan Iorga.