Doliu în învățământul sălăjean. A murit fostul director al CNS Zalău, cetățean de onoare al Zalăului

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Învățământul sălăjean este astăzi, 7 august, în doliu după trecerea la cele veșnice a profesorului Constantin Cobârzan, una dintre personalitățile marcante ale educației din județ și fost director al actualului Colegiu Național „Silvania” din Zalău.

Salajul liber Pub

Născut la 19 noiembrie 1939, în localitatea Aluniș, comuna Sâncrai, județul Cluj, Constantin Cobârzan a absolvit în anul 1963 Facultatea de Matematică-Mecanică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a dedicat apoi întreaga carieră învățământului, devenind unul dintre cei mai apreciați profesori de matematică din județul Sălaj.

Între 1987 și 2000, a condus Liceul Teoretic din Zalău, instituție care poartă astăzi numele de Colegiul Național „Silvania”, perioadă în care a contribuit la dezvoltarea și consolidarea prestigiului școlii. De-a lungul activității sale, a format generații de elevi, fiind apreciat pentru profesionalismul, exigența și devotamentul cu care și-a exercitat profesia.

Profesorul Constantin Cobârzan a avut o contribuție importantă și la promovarea matematicii în județ, fiind președintele filialei Sălaj a Societății de Științe Matematice din România și implicându-se activ în pregătirea elevilor pentru performanță.

Meritele sale au fost recunoscute prin numeroase distincții. În anul 2014, a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Zalău, iar în 2024 i-a fost conferită distincția „Soarele Sălăjean”, în semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în slujba educației. Totodată, Societatea de Științe Matematice din România i-a acordat o diplomă de excelență pentru contribuția adusă în domeniul matematicii și al învățământului.

Prin dispariția sa, învățământul sălăjean pierde un profesor de excepție, un manager respectat și un mentor care și-a dedicat viața educației și formării tinerelor generații.

Familia, foștii colegi, elevii și întreaga comunitate educațională îl conduc astăzi pe ultimul drum cu recunoștință și respect.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.