Deputatul Florian Neaga anunță o finanțare de câte 200.000 de euro pentru centre medicale în 8 comune din Sălaj

Navo cover Navo cover

Deputatul Florian Neaga a dat zilele trecute o veste extraordinară pentru opt comunități din județul Sălaj. Deputatul social-democrat a anunțat că Ministerul acordă câte 200.000 de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru opt localități din județul Sălaj, în vederea construcției sau modernizării centrelor comunitare integrate de servicii medicale și sociale

Salajul liber Pub

Astfel, Ministerul Sănătății urmează să lanseze, începând cu data de 10 noiembrie, un apel prin intermediul căruia se vor putea construi 200 de centre comunitare integrate pentru care sunt puse la dispoziție granturi de aproximativ 200.000 de euro, sume nerambursabile în proporție de 100%.

200 de comunități vulnerabile din România vor putea solicita fonduri europene pentru a construi sau renova și dota cu echipamente și mobilier modern aceste centre care, în momentul de față, acordă asistență medicală primară, precum și servicii de asistență socială.
Sumele care vor putea fi solicitate în cadrul proiectelor depuse pentru apelul lansat de Ministerul Sănătății vor trebui structurate după cum urmează:
a) 140.000 de euro pentru lucrările de construcție sau renovare;
b) 57.300 de euro pentru echipamente (vor fi achiziționate centralizat de Ministerul Sănătății și livrate fiecărui beneficiar/primărie);
c) 3.000 de euro pentru mobilier și publicitate.

Cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 10 noiembrie – 15 decembrie 2022 de către primăriile comunităților care figurează pe lista preselectată de minister sau ulterior de către unitățile administrativ-teritoriale care figurează pe lista de rezervă.

Nu mai puțin de opt localități din județul Sălaj au fost selectate de Ministerul Sănătății pentru a aplica în cadrul primei etape a apelului, acestea fiind următoarele: Ileanda, Românași, Valcău de Jos, Mirșid, Șărmășag, Crasna, Horoatu Crasnei și Hida. Comunele Nușfalău și Meseșenii de Jos sunt cuprinse pe lista de rezervă, transmite deputatul PSD, Florian Neaga.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.