Cum se apără profesoarele din Jibou care și-au abandonat eleva în aeroportul din Portugalia

cover Crucea Rosie

Două profesoare din Jibou au lăsat singură pe aeroportul din Lisabona o elevă în vârstă de numai 14 ani cu care plecaseră în Portugalia, prin programul Erasmus. Gestul acestora a scandalizat întreaga țară, iar Poliția a deschis din oficiu un dosar penal pentru abuz în serviciu.

Salajul liber Pub

Directorul unității de învățământ de unde provine atât eleva, cât și cele două profesoare – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Cătălin Bărburaș, a explicat astăzi, pentru Antena 1, cum au ajuns cele două profesoare în această sitauție.

Cătălin Bărburaș explică că totul a fost o decizie luată la cald, în doar 15 minute, iar profesoarele nu mai aveau decât banii pe care i-au plătit pentru un alt bilet fetei.

„Ele spun că a fost o decizie la cald, luată în 15 minute şi nu mai aveau decât banii pe care i-au plătit pentru un alt bilet fetei, deşi nu este moral, normal să te gândeşti la bani într-o astfel de situaţie. S-a întocmit comisie de disciplină, s-a propus o sancţiune pe care urmează să o dezbatem în Consiliul de Administraţie”, a spus Cătălin Bărburaș reporterilor de la Antena 1.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.