Contul unui primar din PNL Sălaj, spart de hackeri. Urmăritorii sunt informați că a câștigat din Bitcoin; Procurorii trag un semnal de alarmă

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Contul de facebook al primarului din Valcău de Jos, Ioan Roșan (PNL) a fost spart de hackeri, după cum ne-a confirmat și acesta. Pe contul său personal au apărut mai multe mesaje, cu un link dubios, în care urmăritorii sunt anunțați că ar fi câștigat din Bitcoin și alte investiții.

Salajul liber Pub

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au tras recent un semnal de alarmă privind această înșelăciune din mediul online. Aceștia recomandă să NU accesați link-uri înșelătoare sau pe care nu le cunoașteți și să nu deschideți mesaje suspecte.

Tot mai mulți sălăjeni sunt înșelați online, astfel că Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că, în ultima perioadă s-au diversificat modalităţile de comitere a unor fraude infomatice prin accesarea ilegală a sistemului infomatic gestionat de fiecare titular al contului bancar în parte.

Astfel, pe lângă fraudele comise prin „metoda olx”, respectiv prin solicitarea datelor cardurilor bancare de către diverse persoane care se
recomandau ca potenţiali cumpărători ai produselor oferite spre vânzare în mediul on-line, sub pretextul virării contravalorii produselor direct în contul bancar al vânzătorului, acţiune umată de efectuarea de plăţi din contul acestuia fără consimţământul titularului contului, au apărut şi fiaude prin metoda „deepfake”.  Aceasta din umă constă în faptul că se foloseşte tehnologia inteligenţei artificiale cu ajutorul căreia se falsifică conţinutul unor înregistrări video sau audio, persoanele vătămate fiind induse în eroare cu privire la posibilitatea realizării unor câştiguri rapide sub pretextul unor investiţii în acţiuni din portofoliul unor societăţi cotate la bursă şi care se bucură de o credibilitate
notorie sub aspectul bonităţii financiare (de exemplu: Trans Gaz, Trans Electrica, Hidroelectrica, etc.)

În cadrul acestor mesaje promovate intens în mediul on-line, se falsifică conţinutul unor înregistrări video sau audio fiind lansate diverse clip-uri care înfăţişează oameni de afaceri sau alte persoane care deţin funcţii cheie şi care recomandă acest tip de investiţii, cu consecinţa inducerii în eroare a potenţialilor investitori şi cauzării unor prejudicii semnificative acestora, concomitent cu vulnerabilizarea sistemului bancar prin accesarea conturilor bancare fără consimţământul titularilor.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.