Constructorii turci au intrat pe teren pentru lucrări la Autostrada Transilvania – Tunelul Meseș

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Constructorii turci din asocierea Makyol – Ozaltin au început primele lucrări pregătitoare pentru Autostrada Transilvania A3 în zona Zalău – Meseș, pe subsecțiunile Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău. Informația a fost transmisă de Primăria Municipiului Zalău.

Salajul liber Pub

În această etapă au loc primele operațiuni tehnice în teren, în interiorul culoarului expropriat al autostrăzii. Echipele lucrează la trasarea amprizei viitorului drum, curățarea vegetației, îndepărtarea stratului de sol fertil, decopertări, nivelări și amenajarea șanțurilor de scurgere.

Lucrările sunt necesare pentru deschiderea drumurilor tehnologice care vor permite accesul utilajelor grele pe șantier.

Potrivit constructorului, toate transporturile și utilajele vor intra în șantier exclusiv din drumurile publice conectate direct la culoarul expropriat, pentru a reduce impactul asupra traficului local.

Contractul pentru subsecțiunile 3B3 Poarta Sălajului – Zalău și 3B4 Zalău – Nușfalău, care include și Tunelul Meseș, depășește 6,62 miliarde de lei fără TVA și este considerat cel mai mare contract de infrastructură rutieră semnat până acum în România.

Asocierea Makyol – Ozaltin a primit contractul în mai 2025, iar ordinul de începere pentru proiectare a fost emis în august 2025. Documentația prevede 18 luni pentru proiectare și aproximativ cinci ani pentru execuție, cu o finalizare estimată în perioada 2031–2032.

Începerea lucrărilor pregătitoare marchează primul pas concret în teren pentru proiectul Autostrăzii Transilvania în zona Meseș, chiar dacă execuția propriu-zisă a tunelului și a autostrăzii mai are încă de așteptat.

Tronsonul Meseș este considerat cea mai dificilă porțiune rămasă de realizat între Cluj-Napoca și Borș. Tunelul, estimat la peste trei kilometri lungime, va traversa o zonă montană cu condiții geologice complexe și reprezintă una dintre cele mai dificile lucrări de infrastructură rutieră din România.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.