Consiliul Județean a cumpărat teren în Hereclean pentru a dezvolta un parc industrial

Navo cover cover

Consiliul Județean Sălaj a finalizat achiziţia a două parcele de teren în suprafaţă totală de 7,76 hectare, în zona localității Hereclean, în vederea înfiinţării unui parc industrial. Investiţia are o valoare de circa 747.000 de euro.

Salajul liber Pub

„Prin achiziţia acestui teren, îndeplinim condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia în vigoare pentru dezvoltarea unei astfel de platforme industriale. Acordurile de parteneriat pe care le-am încheiat cu Primăria Hereclean, respectiv cu Şcoala Gimnazială nr. 1 Panic ne creează perspective pentru extinderea capacităţii viitorului parc industrial până la 32,9 hectare. Am certitudinea că implementarea acestui proiect important pentru Sălaj şi sălăjeni va impulsiona dezvoltarea mediului de afaceri, prin atragerea de investiţii care să genereze noi locuri de muncă”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, preşedintele CJ Sălaj.

Amenajarea unui parc industrial este unul dintre obiectivele cuprinse în Strategia integrată de dezvoltare durabilă a județului Sălaj pentru perioada 2021-2027.

* Foto cu caracter ilustrativ

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.