Consilierii municipali ai PNL au propus o soluție pentru problema inundațiilor din Zalău
Consilierii locali ai PNL din Zalău susțin că au propus o soluție privind problema inundațiilor din Zalău.

Astfel, propunerile liberalilor au fost făcute la Proiectul de Hotărâre nr. 11, care prevede delegarea activităților de colectare și evacuare a apelor pluviale către S.C. Citadin Zalău, deși societatea nu dispune de personal calificat în această direcție.
Liberalii au intervenit pentru înființarea unui serviciu specializat de întreținere a rețelelor pluviale, în cadrul Citadin, dar unul „funcțional”, nu ca și cel de acum, susțin PNL-iștii.
Aceștia au punctat importanța unei echipe calificate care să se ocupe de exploatarea sistemului de canalizare pluvială și de asemenea au amintit necesitatea dotării corespunzătoare cu utilaje și autospeciale a acestui seriviciu.
Este nevoie, de asemenea, de un plan pe termen lung pentru reabilitarea rețelei de pluvial din temelii care să încheie șirul, sau mai bine spus, valul inundațiilor din municipiu.