Citadin recondiționează statuia lui Victor Deleu din fața IPJ Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Citadin Zalău anunță că statuia lui Victor Deleu din fața sediului IPJ Sălaj se recondiționează. Sorin Criste, directorul Citadin ne-a informat că urmează să placheze cu marmură, să refacă postamentul, cât și să refacă scările spre statuie.

Salajul liber Pub

Victor Deleu, născut în 1876 în Pericei, a fost una dintre cele mai importante personalități politice ale Sălajului și un susținător activ al idealului național românesc. Format în marile centre educaționale ale vremii și doctor în Drept, s-a dedicat încă de tânăr cauzei românești, devenind un lider al mișcării naționale din zona Șimleului.

Ca avocat, publicist și om politic, a transformat Gazeta de Duminecă într-o veritabilă platformă de afirmare politică, economică și culturală a românilor sălăjeni. A fost implicat în viața politică a vremii, candidând în alegeri parlamentare și afirmându-se ca una dintre vocile importante ale românilor din Transilvania.

Victor Deleu a avut un rol important în evenimentele care au precedat Marea Unire, participând în 1918 la Congresul General al Bucovinei și, ulterior, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde a fost ales printre cei opt secretari ai adunării. După Unire, a făcut parte din Consiliul Dirigent, contribuind la organizarea administrativă a noii Românii.

În perioada interbelică, a reprezentat de opt ori Sălajul în Parlamentul României, contribuind la elaborarea unor legi importante, mai ales în domeniul organizării jandarmeriei și poliției. Pentru activitatea sa a fost decorat de statul român. A ocupat și funcția de primar al Clujului, iar ulterior a condus PNȚ Sălaj.

A trecut la cele veșnice în 1939, lăsând în urmă imaginea unui om politic respectat, a unui patriot autentic și a unui simbol al demnității și consecvenței în slujba idealului național.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.