Ce PERFORMANȚĂ! Sportivii sălăjeni pregătiți de Dan Chiș au cucerit 34 de medalii la Campionatul Național de Karate

Navo cover cover cover cover

Clubul Sportiv Dani San din Zalău a reușit o performanță notabilă pentru sportul sălăjean, reușind să aducă la poalele Meseșului 34 de medalii de la Campionatul Național de Karate-DO WSF și de la Cupa României pentru copii și minicadeți.

Salajul liber Pub

Clubul Sportiv a participat la evenimentul ce a avut loc pe 25 septembrie în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea cu 3 minicadeți, un cadet și 3 juniori.

Salajul liber Pub

La categoria minicadeți sportivul Mihail Chiș a cucerit patru medalii de aur și două de bronz, iar sportivul David Almășan a aduc două medalii de aur și două de bronz la poalele Meseșeului. Dariu Hegheduș a cucerit și el câte o medalie de aur și bronz.

Gal Levente, sportiv la categoria cadeți a cucerit o medalie de aur, patru de argint și una de bronz, în timp ce la juniori, Samuel Benta a cucerit cinci medalii de aur și una de bronz. Juniorul Dariu Goron a cucerit și el două medalii de aur, trei de argint și una de bronz, iar Andrei Chiș a adus la Zalău două medalii de aur, una de argint și una de bronz.

Dan Chiș, îndrumătorul sportivilor, laudă întreaga desfășurare a evenimentului. Acesta susține că organizarea a fost excelentă, cu respectarea programului și a timpilor de intrare a sportivilor pe tatami.

„Măsurile pandemice precum și situația actuală a dus la o participare mai  selectivă a sportivilor la acest eveniment, astfel că dacă până acum categoriile se disputau mai intens, cu preponderență spre vârful categoriei, acum, disputa pe categorie a început încă de la primele meciuri, sportivii având meciurile de kumite mult mai apropiate unul față de altul, implicit efortul fiind mult mai susținut. A fost un moment bun, de analiză și testare a sportivilor în condiții de presiune și oboseală, și în același timp o bună pregătire pentru participarea la Campionatul Mondial de Karate-DO WSF care va avea loc în luna noiembrie la Istanbul – cel puțin, sperăm”, ne-a declarat Dan Chiș, cel care îi pregătește pe juniorii de aur ai Sălajului.

Dan Chiș mai apreciază faptul că  toți sportivii s-au comportat foarte bine, dovadă stau și rezultatele frumoase obținute atât de minicadeți, cât și de juniori.

„Mă simt deosebit de mulțumit și pentru faptul că echipa de juniori a clubului a reușit să câștige aurul la proba de kumite echipe arătând coeziune, determinare și dorința de a fi cel mai bun”, mai spune Dan Chiș.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.