CE PERFORMANȚĂ! Copii din Zalău, rezultate de EXCEPȚIE la Campionatul Internațional de Aritmetică Mentală din Olanda

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Echipa României, din care au făcut parte și elevi de la Centrul Smarty Kids din Zalău, a strălucit pe scena Amsterdamului la Campionatul Internațional de Aritmetică Mentală HORUS 2023! Copiii noștri au arătat lumii întregi că aritmetica mentală poate fi o preocupare interesantă și distractivă, iar rezultatele lor impresionante vor rămâne în memoria tuturor participanților.

Salajul liber Pub

Competiția a fost una dificilă, cu 160 de calcule de rezolvat într-un timp foarte scurt de doar 10 minute. Echipa noastră a concurat alături de alte 7 țări, printre care Bulgaria, Olanda și Egipt, aducând acasă medalii și premii pentru reușitele lor remarcabile.

Printre câștigătorii campionatului se regăsesc și elevi deosebiți din Zalău, care se perfecționează la centrul Smarty Kids din municipiu sub coordonarea profesorului Larisa Tripon și care au adus României multe trofee: Laurențiu Cotrău – Campion, Anisia Cleopatra Bologa – campionul Campionilor, Rares Ciprian Lazar – locul 1 și Miruna Cristiana Lazar – câștigătoarea Cupei pentru World Mathematics League online.

În afara competiției, copiii noștri au avut parte de o experiență inedită de vizitare a muzeelor, plimbări cu barca și explorarea orașului Amsterdam, unde au făcut poze haioase și au lăsat deoparte orice grijă legată de calcule și numere.

Am discutat cu câțiva dintre ei despre această distracție și ne-au spus că s-au distrat maxim, a fost o experiență inedită și că abia așteaptă să revină în Amsterdam, pentru a explora încă o dată minunile orașului.

Suntem mândri de copiii noștri și de realizările lor și suntem convinși că vor continua să strălucească și să ne reprezinte cu succes și în viitor!


Smarty Kids este un centru care ajută la dezvoltarea intelectuală a copiilor, păstrând atmosfera copilăriei. Aceștia se străduiesc să fie cei mai buni. Crează metode educaționale și materiale didactice de viitor, folosind tehnologia și experiența specialiștilor de vârf la nivel mondial.

Centrul Smarty Kids din Zalău îl puteți găsi pe strada Gheorghe Lazăr, la numărul 53, în clădirea unde se află și sediul AJPIS Sălaj. Totodată, găsiți detalii pe site-ul smarty-kids.ro sau la telefon 0756280970.

Centrul Smarty Kids din Zalău o are ca manager și profesor pe tânăra Larisa Tripon. În vârstă de 33 de ani, aceasta este cea care se ocupă de numeroși copii care se perfecționează zi de zi pentru a deveni cei mai buni în domniul lor.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.