Cadrele medicale din Sălaj au pornit la drum – străbat 1.100 de kilometri pentru a protesta: „colegii pleacă din sistem din cauza epuizării”

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Cadrele medicale din Sălaj, reprezentanți ai Sindicatului Sanitas anunță că au pornit la drum și vor străbate o distanță de aproximativ 1.100 de kilometri până la București (dus-întors) pentru a-și cere drepturile. Principala nemulțumire e legată de faptul că negocierile pentru legea salarizării au început în 2022, dar proiectul anunțat de Guvern nu ține cont de discuțiile avute până în prezent. Cei de la Sanitas arată că veniturile vor scădea pentru aproximativ 40 la sută dintre angajați, dacă legea s-ar aplică în formă actuală.

Salajul liber Pub

Față de proiectul Legii salarizării unitare, Federația Sanitas organizează miercuri, 3 iunie, un marș și un miting de protest, la care sunt așteptate aproximativ 20.000 de persoane.

Mesajul Sanitas Sălaj: Dragi guvernanți, pornim la drum! Zalău -București (dus-întors 1100km). Dacă pentru domniile voastre este imposibil să așezați o nouă lege a salarizării clară și dreaptă, capabilă să repare dezechilibrele din actuala lege,, pentru noi este posibil ca după ture de noapte să urcăm în autocare și să venim să vă spunem că AJUNGE!. Muncim în anul 2026 cu sporuri raportate la anul 2018, angajările sunt blocate, colegii pleacă din sistem din cauza epuizării! Scăderea veniturilor care se conturează în noua lege a salarizării este de neacceptat! Muncim corect vrem plată corectă, drepturile noastre nu sunt negociabile! Dacă pentru dumneavoastră se poate, pentru cetățeni de ce nu? Vrem să trăim în România, vrem să ne creștem copiii aici! Nici un drept nu a fost obținut fără implicare! Nici o majorare nu a fost acordată fără luptă sindicală! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.