Bătaia de joc a tinerelor dispărute din Cehu Silvaniei: „poza trimisă de la Poliţie nu seamănă cu mine. Vă trimit eu nişte poze bune”

Navo cover cover cover

Cazul celor două adolescente dispărute în drum spre liceul din Jibou și aflate la un hotel din Oradea a creat un precedent. Așa se face că astăzi, 3 februarie, în plină noapte, alte două adolescente au fost date în urmărire de către Poliția Sălaj. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cehu Silvaniei au fost sesizați cu privire la faptul că, două minore, DULANYI ROXANA de 14 ani și ILIES CRISTINA, în vârstă de 17 ani, ar fi plecat în mod voluntar dintr-un centru de tip familial, iar până în prezent nu au revenit.

Salajul liber Pub

Într-un exercițiu de batjocură la adresa instituțiilor statului, de la centrul de copii până la IPJ Sălaj, cât și în goana după atenție, cele două fete au luat legătura cu ziarul Știrile din Sălaj  unde au avut de obiectat faptul că pozele pe care le-a trimis Poliția nu sunt bune și ar dori să fie publicate fotografii mai noi cu acestea.

„Serios, cu poza aia numai de rușine mă faceți”, spune una dintre fete, în timp ce cealaltă spune că „poza trimisă de la Poliţie nu seamănă cu mine. Vă trimit eu nişte poze bune”.

sursa foto – Știrile din Sălaj   – fotografie folosită pentru identificarea persoanelor dispărute 


La data de 2 februarie., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cehu Silvaniei au fost sesizați cu privire la faptul că, două minore, DULANYI ROXANA de 14 ani și ILIES CRISTINA, în vârstă de 17 ani, ar fi plecat în mod voluntar dintr-un centru de tip familial, iar până în prezent nu au revenit.

ILIEȘ CRISTINA are următoarele semnalmente: aproximativ 1,65 m înălțime, aproximativ 60 kg, ochi căprui, păr șaten și lung.
La momentul plecării, era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră, pantaloni de culoare crem și pantofi sport de culoare albă.

DULANYI ROXANA are următoarele semnalmente: aproximativ 1,50m înălțime, aproximativ 50 kg, păr lung și negru, ochi căprui.
La momentul plecării, era îmbrăcată cu blugi de culoare bleumarin, tricou și geacă de culoare neagră.

Persoanele care pot oferi informații cu privire la cele două minore sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.