Bărbat din Sălaj, condamnat pentru deținere de droguri pentru consum propriu

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un bărbat fost condamnat de Tribunalul Sălaj zilele trecute la 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsit vinovat de deținere fără drept de droguri de mare risc pentru consum propriu. Potrivit hotărârii pronunțate la data de 24 iunie, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care tânărul va fi monitorizat de Serviciul de Probațiune Sălaj.

Salajul liber Pub

Pe durata termenului de supraveghere, acesta va trebui să respecte mai multe obligații, printre care prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, anunțarea schimbării domiciliului sau a locului de muncă și participarea la un program de reintegrare socială.

De asemenea, instanța l-a obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Judecătorii au dispus și confiscarea specială a drogurilor și a bunurilor folosite în legătură cu infracțiunea. Este vorba despre 52 de grame de substanță ce conține 3-CMC, încă 5 grame reprezentând contraproba, precum și un cântar electronic pe care au fost identificate urme din aceeași substanță.

Totodată, inculpatul a fost obligat să achite 1.500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.