Avocatul sălăjean Bogdan Ilea, avertisment privind ChatGPT în domeniul juridic: „poate crea așteptări false și poate conduce la decizii cu consecințe grave”

cover Crucea Rosie

Tot mai mulți oameni ajung la avocați cu răspunsuri găsite pe ChatGPT, însă informațiile oferite de inteligența artificială nu sunt întotdeauna corecte sau adaptate situației concrete. Avocatul sălăjean Bogdan Ilea atrage atenția că tehnologia poate fi un instrument util, dar nu poate înlocui analiza și judecata unui specialist.

Salajul liber Pub

„Dreptul nu înseamnă aplicarea mecanică a legii. Soluția unei cauze depinde de analiza dosarului, de experiență și de discernământ, adică de judecată umană. Inteligența artificială nu este nici avocat, nici judecător. Poate fi un instrument de lucru, dar nu un substitut al consultanței juridice. Folosită astfel, creează așteptări false și poate conduce la decizii cu consecințe grave. Decizia care privește libertatea, patrimoniul sau viitorul unei persoane nu poate fi delegată unui algoritm. Actul de justiție și raționamentul juridic rămân umane”, transmite avocatul Bogdan Ilea.

Acesta atrage atenția asupra riscului ca oamenii să se bazeze exclusiv pe răspunsurile primite de la ChatGPT, fără să verifice dacă interpretările sunt corecte și aplicabile cazului lor. Chiar dacă inteligența artificială poate ajuta la înțelegerea unor noțiuni juridice, fiecare speță are particularitățile sale, iar soluțiile trebuie analizate în funcție de documente, probe și legislația aplicabilă.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.