Avocatul sălăjean Bogdan Ilea are o părere contrară documentarului Recorder – „Justiția nu funcționează ca într-un film; documentarul tratează problemele emoțional, nu juridic”

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Avocatul sălăjean Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției a ieșit public cu un alt punct de vedere față de documentarul Recorder. Bogdan Ilea susține că Justiția nu trebuie să funcționeze ca într-un film, iar documentarul se bazează mai mult pe partea emoțională, nu pe cea juridică unde trebuie ascultate toate părțile.

Salajul liber Pub

Astfel, Bogdan Ilea susține că „Justiția din România are probleme reale și nimeni onest nu le neagă. Problema este că documentarul Recorder nu le tratează juridic, ci emoțional. Nu vorbim despre o analiză echilibrată, ci despre o narațiune unilaterală, prezentată ca adevăr absolut. Justiția nu funcționează ca într-un film. Funcționează, chiar și imperfect, pe baza unui principiu esențial: ascultarea ambelor părți. Acest principiu lipsește aproape complet din documentar”, spune Bogdan Ilea.

Avocatul mai transmite că o investigație presupune contradicție, context și explicații juridice. În material nu vedem drept real la replică,  explicații despre procedurile legale și întrebări incomode puse tuturor actorilor, susține Bogdan Ilea.

„Respectarea hotărârilor judecătorești este obligatorie pentru toți. Totuși, vedem uneori reacții agresive la achitări, atacuri la judecători, teorii ale conspirației .Justiția este prezentată ca un mecanism defect în ansamblu, iar asta subminează încrederea publică. Este relevant și faptul că în documentar nu apare niciun avocat. Nici măcar formal. M-aș fi așteptat la o poziție publică a UNBR. Nu una conflictuală, ci una de clarificare: despre rolul avocatului, despre echilibrul procesual, despre riscurile generalizărilor. În astfel de momente, tăcerea lasă spațiu emoției și radicalizării discursului public”, transmite Bogdan Ilea.

8 procurori și judecători din instanțele din județul Sălaj apar public în lista celor solidari cu magistrații din documentarul Recorder. De altfel, fostul procuror sălăjean Crin Bologa este unul dintre cei care apar în documentarul Recorder. Acesta a fost procuror-șef al DNA, dar și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Odată cu publicarea reportajului de la Recorder, în care au fost dezvăluite problemele din justiție, dar și cu declarațiile judecătoarei Raluca Moroșanu din timpul conferinței de presă de la CAB, sute de judecători și procurori din toată țară și-au arătat solidaritatea.

Aceștia au transmis că își exprimă public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție. Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol, transmit cei peste 800 de semnatari.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.