Așa va arăta zona Scala din Zalău. Începe procesul de modernizare

Navo cover cover

Pe data de 15 martie a fost demarată procedura de predare amplasament în vederea efectuării investiției realizare și amplasare monument de for public – statuia lui Mihai Viteazul și amenajarea zonei din jurul acesteia.

Salajul liber Pub

Pentru întocmirea procedurii a fost organizată o ședință în cadrul instituției, la care au participat primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, viceprimarul Teodor Bălăjel, administratorul public Călin Cristian Forț, constructorul, dirigintele de șantier, proiectantul, directorii Serviciului de Administrare a Domeniului Public și al Poliției Locale, cât și responsabilii de proiect din primărie.

Salajul liber Pub

După întâlnirea din cadrul instituției, aspecte tehnice cu privire la organizarea de șantier au fost discutate în teren. Obiectul lucrării propune realizarea statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul și amenajarea spațiului din jurul acesteia. Mihai Viteazul este în postura călare pe cal cu paloșul în mână în poziție ridicată. Materialul din care se va realiza statuia este BRONZUL, iar statuia va avea o înălțime de aproximativ 5,25m de la cota superioară a soclului și până la cota superioară a paloșului. Așezarea statuii se face pe un soclu din beton armat cu o formă poligonală în plan, placat cu piatră naturală de grosime min. 10cm – travertin impermeabilizat. Frontal se va monta pecetea domnească și litere volumetrice metalice cu textul “Mihai Viteazul/ (1558-1601)/ Domn al Țării Românești și Ardealului și a Toată Țara Moldovei”. Pe lungimea soclului se vor așeza cele 3 steme/ simboluri heraldice reprezentând cele 3 țări unite în anul 1600 – ȚARA ARDEALULUI, ȚARA ROMÂNEASCĂ, ȚARA MOLDOVEI.

Salajul liber Pub

Totodată, zona din jurul statuii va fi complet reconfigurată. Pe traseul aleilor se vor monta bănci de odihnă drepte fără spătar și jardiniere, iar pe zona periferică a amenajării se vor monta coșuri de gunoi. Pentru un ambient plăcut se vor realiza fântâni arteziene și iluminare ambientală pentru tot ansamblul amenajat, se vor monta lămpi de pardoseală rezistente la trafic pentru iluminarea arhitecturală a statuii, iar stâlpii de iluminat ambiental montați lângă băncile circulare vor asigura un climat nocturn plăcut.

Ordinul de începere al lucrărilor va fi dat cu data de 20 martie 2024.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

  1. O decizie minunată – ați mai văzut oraș occidental fără statui istorice monumentale cu eroii naționali?

    Vreți ca singura statuie din Zalău să fie un grof maghiar care-l bate pe cap pe iobagul român? Vi s-a făcut dor de iobăgie și vreți stăpîni de la Bruxelles să le pupați cizma lustruită de occidentali?

    Mihai Viteazu a fost primul care a dat drepturi românilor in Ardeal după secole de apartheid maghiar – de aia fac spume minoritarii că de la Mihai au inceput să piardă controlul lanțurilor …

    PNL și USR sunt trădători dar și idioți. Cat de idiot să fii să vrei să bagi o parcare de beton in față la Scala? să distrugi parcul cu un bloc de beton? Seriously! Nu vreți un oraș estetic cu artă monumentală?