Afacerist din Italia, trimis în judecată pentru evaziune fiscală în Sălaj. Bărbatul a cauzat un prejudiciu de peste 600.000 de lei

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un cetățean italian a fost trimis în judecată pe 4 noiembrie anul acesta de procurorii de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Acesta este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată, respectiv de faptul că a evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale – 39 de acte materiale.

Salajul liber Pub

Din cercetări a reieșit faptul că în perioada 2011 – 2015, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în mod repetat a dispus înregistrarea în contabilitatea firmei a unor cheltuieli fictive, în baza a 39 de facturi fiscale emise de societăți cu sediul în județul Iași, în condițiile în care facturile nu reflectau operațiuni reale. Prejudiciul se ridică la 615.556 de lei.

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-au instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 565.556 de lei reprezentând prejudiciul rămas nerecuperat, după cum transmite Sorin Flonta, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj într-un comunicat de presă.

Cetățeanul italian beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.