Adjunctul IPJ Sălaj, Stelian Crăciun, clarifică dosarul DNA apărut în presa locală: „fapta nu există”. Ce spune despre decizia instanței și cariera sa profesională

cover Crucea Rosie

Stelian-Petru Crăciun, actualul adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, a transmis un drept la replică după apariția unui articol într-un alt ziar local despre un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție. Acesta susține că dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu există, nu pentru că ar fi intervenit prescripția, și explică de ce a contestat în instanță ordonanța de clasare. Într-un drept la replică transmis după publicarea articolului din 23 octombrie 2026, Stelian-Petru Crăciun atrage atenția asupra unui aspect pe care îl consideră esențial pentru înțelegerea situației sale: temeiul juridic al clasării dosarului DNA nr. 9/8/P/2025. Potrivit documentelor invocate de acesta, prin ordonanța din 10 septembrie 2025, procurorii au dispus clasarea cauzei în baza articolului 16, alineatul 1, litera a din Codul de procedură penală, respectiv „fapta nu există”. Crăciun arată că acest temei a fost menținut și prin încheierea penală nr. 2758/2026 din 9 octombrie 2026, pronunțată definitiv de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4094/117/2025.

Salajul liber Pub

Adjunctul IPJ Sălaj precizează că demersul său în instanță nu a urmărit schimbarea soluției de clasare și nici modificarea temeiului juridic, ci obținerea unei motivări mai ample, care să explice mai detaliat împrejurările cauzei și aspectele favorabile conduitei sale profesionale.

Potrivit explicațiilor sale, Tribunalul Cluj a respins plângerea ca lipsită de interes, apreciind că nu putea obține un rezultat juridic mai favorabil, în condițiile în care dosarul fusese deja clasat pe temeiul invocat. În dreptul la replică, Crăciun subliniază că motivul clasării nu trebuie confundat cu o soluție bazată pe insuficiența probelor. El invocă, de asemenea, considerentele hotărârii potrivit cărora ancheta nu ar fi furnizat nici măcar indicii rezonabile că el ar fi săvârșit fapta cercetată. Totodată, susține că investigația a fost desfășurată cu privire la faptă, fără ca el să dobândească vreodată calitatea de suspect sau inculpat.

„Acestea sunt constatările judecătorului, nu simple susțineri ale mele reproduse în hotărâre. Temeiul clasării este cel de la art. 16 alin. (1) lit. a), distinct de lit. c), care privește inexistența probelor că o persoană a săvârșit infracțiunea, și de lit. f), care include prescripția. Prezentarea soluției ca o clasare la limită sau ca o evitare a răspunderii prin prescripție denaturează concluzia juridică a cauzei care m-a vizat. Cercetările în dosarul nr. 9/8/P/2025 s-au desfășurat in rem, adică asupra faptei. Nu am dobândit calitatea de suspect și nu am fost inculpat în această cauză”, transmite adjunctul IPJ Sălaj, Stelian Crăciun.

Un alt punct asupra căruia adjunctul IPJ Sălaj insistă este diferența dintre dosarul DNA nr. 9/8/P/2025 și dosarul mai vechi nr. 1709/P/2018, în care afirmă că a avut atribuții profesionale. Potrivit acestuia, cele două cauze nu trebuie confundate, întrucât dosarul mai vechi a ridicat probleme legate de prescripție, în contextul deciziilor Curții Constituționale nr. 358/2022 și Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 67 din 25 octombrie 2022. Crăciun consideră că prezentarea celor două situații într-o manieră care să lase impresia că dosarul DNA din 2025 a fost clasat pe motiv de prescripție este înșelătoare.

Stelian Crăciun are 41 de ani și o carieră de peste două decenii în Poliție. Potrivit datelor privind parcursul său profesional, și-a început activitatea în decembrie 2005, ca agent de poliție la Cizer, iar ulterior în cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna, unde a lucrat până în mai 2016. Ulterior, din 2016 până în ianuarie 2019, a fost ofițer specialist la Serviciul de Investigații Criminale. În perioada următoare, înainte de promovarea concursului pentru conducerea Poliției Municipiului Zalău, a ocupat funcția de șef al Biroului Supravegheri Judiciare. În 2021, Crăciun a câștigat concursul pentru funcția de șef al Poliției Municipiului Zalău, cu nota 9,83. În prezent,  ocupă funcția de adjunct al șefului IPJ Sălaj, după ce a promovat concursul pe post în anul 2023.

Stelian Crăciun a obținut actuala funcție prin concurs organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, la București, și nu a fost numit anterior temporar în această poziție. De-a lungul carierei, a obținut calificative profesionale „foarte bine”, nu a fost sancționat disciplinar și a fost avansat înainte de termen pentru rezultate profesionale deosebite.

În același document, Stelian Crăciun afirmă că, în ultima perioadă, ar fi fost vizat de demersuri sistematice menite să-i afecteze imaginea profesională. El susține că a fost deschisă recent o anchetă penală care ar viza presupuse acțiuni de discreditare, însă precizează că nu cunoaște autorii sau motivele acestora.

În dreptul la replică, Stelian Crăciun precizează că intervine exclusiv în nume personal, în calitate de persoană fizică, pentru apărarea propriilor drepturi, și că nu reprezintă Poliția Română sau IPJ Sălaj și nu exprimă poziția oficială a acestor instituții. Acesta subliniază că respectă distincția dintre comunicarea instituțională și declarațiile personale, precum și obligațiile de conduită și confidențialitate prevăzute de reglementările aplicabile polițiștilor.

„Formulez acest demers exclusiv în calitate de persoană fizică, în nume propriu, pentru apărarea drepturilor mele. Nu reprezint în acest demers Poliția Română sau Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj și nu exprim poziția oficială a acestor instituții. Respect distincția dintre comunicarea instituțională și declarațiile personale, prevăzută de art. 12 din Ordinul MAI nr. 201/2016, precum și obligațiile de conduită și confidențialitate stabilite prin fonoCodul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin HG nr. 991/2005”, transmite adjunctul IPJ Sălaj.

 

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.