Accident mortal pe DN1 între Păniceni și Izvorul Crișului

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Astăzi, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier grav pe DN1E60, pe sectorul de drum dintre localitățile Păniceni și Izvorul Crișului, județul Cluj. În eveniment au fost implicate două ansambluri de vehicule, iar bilanțul este tragic: o femeie a decedat, iar o altă persoană a fost rănită.

Salajul liber Pub

În urma primelor cercetări, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Caraș-Severin, care conducea un ansamblu de vehicule din direcția Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Acesta a intrat în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule, condus de un tânăr de 26 de ani, din județul Neamț, care circula din sens opus. După impact, șoferul de 38 de ani a părăsit locul accidentului fără a anunța autoritățile, fiind identificat la scurt timp în localitatea Aghireșu.

Din nefericire, o femeie de 59 de ani, pasageră în ansamblul de vehicule care se deplasa spre Huedin, și-a pierdut viața în urma accidentului. De asemenea, o femeie în vârstă de 52 de ani a fost rănită și a fost transportată pentru îngrijiri medicale. Testările efectuate asupra celor doi conducători auto au indicat rezultate negative, nefiind depistate substanțe care să le fi afectat capacitatea de a conduce.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.