Accident în Ileanda. Un bărbat care conducea cu viteză s-a izbit de un copac

Navo cover cover

Duminică, 10 decembrie, la ora 04.12, polițiștii din Jibou au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea sălăjeană Ileanda, a avut loc un eveniment rutier.

Salajul liber Pub

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că, un bărbat de 56 de ani, din comuna Suharău, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 1 C, în localitatea Ileanda, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, acroșând un copac.

În urma accidentului rutier, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Vaslui, pasager în autoturism, a suferit leziuni ușoare pentru îngrijirea cărora a fost transportat la o unitate medicală.

Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii sălăjeni continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.