Tânăr din Cizer, prins fără permis la volanul unei mașini cu numere false prin satul Horea

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Cizer, s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiștii din județul Alba și s-a descoperit că nu avea permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea avea probleme grave de înmatriculare. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în 9 august, în jurul orei 12:40, pe raza localității Horea, unde polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au oprit pentru control autoturismul condus de sălăjean.

Salajul liber Pub

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, verificările au scos la iveală că numărul de înmatriculare montat pe autoturism aparținea unui alt vehicul, iar plăcuțele de înmatriculare corespunzătoare mașinii conduse de acesta fuseseră retrase.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ori care poartă număr fals de înmatriculare.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.