Conducerea unității medicale confirmă – Spitalul Județean de Urgență Zalău a pus la dispoziția procurorilor DNA mai multe documente

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Spitalul Județean de Urgență Zalău confirmă oficial că a transmis documente către Direcția Națională Anticorupție, în cadrul unei solicitări formulate de procurorii anticorupție. Precizarea apare într-un răspuns oficial transmis vineri, 12 iunie, redacției Sălajul Liber, după ce Biroul de Presă al DNA a confirmat anterior că la data de 27 mai au fost efectuate activități procedurale la nivelul Spitalului Județean Zalău prin solicitarea unor documente. Documentul prin care se confirmă solicitările procurorilor este semnat de managerul unității spitalicești, Rodica Albert.

Salajul liber Pub

Reprezentanții unității medicale precizează însă că nu cunosc motivul concret pentru care procurorii au solicitat respectivele documente.

„În cadrul SJUZ a fost primită o solicitare din partea DNA privind transmiterea unor documente. Documentele solicitate au fost comunicate instituției solicitante pe adresa de mail. Spitalul Județean de Urgență Zalău nu deține informații cu privire la motivul solicitării documentelor”, se arată în adresa oficială transmisă de conducerea spitalului.

Anterior, Biroul de Presă al DNA a confirmat pentru Sălajul Liber că documentele solicitate de la Spitalul Județean Zalău au fost cerute în cadrul dosarului penal pentru care procurorii au desfășurat recent percheziții în județele Sălaj și Bistrița-Năsăud.

„La Spitalul Județean au fost solicitări de punere la dispoziție a unor documente. Sunt activități procedurale în cadrul dosarului penal. (…) Au fost efectuate în cadrul dosarului penal mediatizat prin comunicatul nr. 246/I-36”, a transmis oficial DNA.

Potrivit informațiilor făcute publice de procurorii anticorupție, dosarul vizează suspiciuni privind fapte de abuz în serviciu în legătură cu activitatea unor instituții publice din Sălaj și Bistrița-Năsăud. În acest context, numele președintelui Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, apare în ancheta aflată în desfășurare, acesta fiind în prezent sub control judiciar.

În același răspuns transmis redacției, conducerea Spitalului Județean Zalău infirmă informațiile potrivit cărora în unitatea medicală ar fi avut loc percheziții. Potrivit instituției, singurele percheziții desfășurate la nivelul spitalului au avut loc în anul 2023, într-un dosar care viza medici din cadrul secției de chirurgie pediatrică.

Astfel, din datele oficiale comunicate până în prezent, rezultă că procurorii DNA nu au efectuat percheziții la Spitalul Județean Zalău, însă au solicitat și au primit documente de la unitatea medicală în cadrul dosarului penal aflat în instrumentare.

N în dosarul penal mediatizat recent și care îl vizează, printre alții, pe președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.