Ninsoare neașteptată în Sălaj – specialiștii explică fenomenul

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Specialiștii în meteorologie explică fenomenul de ieri, 2 februarie, când ninsoarea nu era așteptată pe o scară atât de largă în județul Sălaj. Sergiu Pavel (23 ani) de la Severe Weather Alert Sălaj explică cum pe într-un context mai liniștit din punct de vedere meteo, în care se evidențiau niște simple convergențe locale, s-a ajuns la plus 10 cm de ninsoare proaspăt depusă la nivel izolat prin județul Sălaj.

Salajul liber Pub

Sergiu Pavel susține că ieri a fost un context prielnic convergențelor locale (majoritatea fiind și de natură orografică), care încă de dimineață se puteau identifica pe modelele numerice de rezoluție mai ridicată, în zona de nord-vest a țării (unde și umezeala avea valori foarte ridicate în troposfera inferioară). În județul Sălaj, zona de interes a fost cea a munților Meseș și zona de joncțiune a acestora cu munții Plopiș. Aici a nins în mare parte din zi, temporar moderat ca intensitate -> s-au depus circa 2-5 cm în zona de munte și în imediata vecinătate a acesteia și izolat peste 10 cm în zona de intersecție a Meseșului cu Plopișul, mai exact în zona Pria-Tusa, zonă care “a tras jackpotul” din acest punct de vedere (cum se întâmplă de multe ori în situații similare).

Analizând evoluția precipitațiilor cu ajutorul produselor radar, se observă că ninsorile au staționat în mare parte din zi la intersecția Meseșului cu Plopișul, de aceea aici regăsim cel mai mare strat de zăpadă din județ (nou depus).

Și în municipiul Zalău și prin estul județului a nins, dar nu s-au depus mai mult de 1-2 cm, izolat 3 cm, explică Sergiu Pavel.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.