Primarul din Cizer, Felician Farcaș, distins de Episcopul Benedict

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Credincioșii din localitatea Pria, comuna Cizer, au primit duminică binecuvântare arhierească. Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, aflat pentru prima dată în mijlocul comunității, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica parohială „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Pria.

Salajul liber Pub

“Existența răului și a binelui în viața noastră țin de alegerea noastră” a spus ierarhul în cuvântul de învățătură, îndemnându-i pe cei prezenți să nu devină obsedați de rău.

La eveniment a fost prezent și primarul comunei Cizer, Felician Farcaș, fiu al satului Pria, cât și primarul Zalăului, Florin Florian. La finalul slujbei, primarul din Cizer, Felician Farcaș a fost distins de Episcopul Benedict. Acesta a primit din partea Episocpului Benedict o diplomă de apreciere pentru modul în care sprijină cultele religioase din comună.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.