2 șoferi au scăpat de sancțiunile aplicate de polițiștii din Sălaj, după ce judecătorii au urmărit înregistrările de pe radar. Ce s-a descoperit la Tribunalul Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Doi șoferi din Sălaj au avut șansa de a scăpa de sancțiunile aplicate de polțiștii rutieri din Sălaj, după ce judecătorii de la Tribunalul Sălaj au urmărit înregistrările video ale aparatelor radar. Cei doi erau acuzați că ar fi circulat cu 104 km/h în localitate, respectiv 101 km/h în localitate. În ambele cazuri însă, judecătorii au aplicat principiul  „in dubio pro reo” – orice îndoială profită celui acuzat, scrie Clujust.ro. Mai mult, instanța a observat faptul că un procs verbal a fost întocmit de un agent de poliție din Sălaj care nu deținea atestat de operator radar.

Salajul liber Pub

Astfel, un șofer a fost sancționat pentru că ar fi circulat cu 104 km/h într-o localitate unde limita era de 50 km/h. Procesul-verbal consemna localitatea Hereclean ca loc al faptei, dar în înregistrarea video figura localitatea Badon, iar mașina cu numărul de înmatriculare al petentului apărea abia în ultimele secunde ale filmării. Instanța a constatat că nu se poate stabili cu certitudine că viteza înregistrată aparține autovehiculului șoferului sancționat. Judecătorii au mai reținut și faptul că procesul-verbal a fost întocmit de un agent care nu deținea atestat de operator radar, iar înregistrarea nu permitea identificarea clară a mașinii surprinse cu viteză excesivă, scrie Clujust.ro. (ÎNTREG ARTICOLUL AICI).

În cel de-al doilea caz, un șoferul a fost sancționat pentru o viteză de 101km/h, tot în localitate. În apărarea sa, acesta a susținut că se afla în afara localității și a prezentat inclusiv extrase GPS, dar instanța de fond a respins aceste probe. Tribunalul a constatat însă că înregistrarea radar era neclară, nu se putea distinge numărul de înmatriculare, iar procesul-verbal nu menționa kilometrul exact sau alte repere clare ale locului sancțiunii.

Din imaginile puse la dispoziție de intimatul IPJ Sălaj se observă că la data de 12.08.2023, ora 01:31, un autoturism se apropie din același sens pe DN1 F Badon, fără a se putea vizualiza numărul de înmatriculare, iar aparatul radar înregistrează viteza de 101 km/h. Cu alte cuvinte, exista un dubiu cu privire la faptul că autoturismul înregistrat este al apelantului la momentul indicării valorii vitezei de 101 km/oră.

Dubiul, pentru a fi avut în vedere şi a fi apreciat ca o probă pozitivă de nevinovăţie, trebuie să fie unul rezonabil. Așa cum s-a arătat și se observă din imaginile depuse de însuși organul constatator, nu se poate stabili cu exactitate din vizionarea imaginilor că apelantul este cel care circula cu viteza de 101 km/oră în localitate”, se arată în motivarea citată de Clujust.ro. (ÎNTREG ARTICOLUL AICI).

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.