Bathory Fest, cel mai spectaculos festival care se desfășoară în județul Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Orașul Șimleu Silvaniei găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, cea de-a șaptea ediție a festivalului medieval de reconstituire istorică Bathory Fest – Cultură, istorie și educație europeană.

Salajul liber Pub

Evenimentul este unul dintre cele mai spectaculoase festivaluri care au loc în județul Sălaj. Organizat de către Primăria Șimleu Silvaniei, evenimentul este unul de excepție. Pe scena festivalului, pe lângă evenimentele de reconstituire istorică, au concertat Bosquito și Bere Gratis.

 „Mă bucur că la Șimleu Silvaniei tradiția merge mai departe, iar viitorul arată promițător. Cu siguranță, ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în Cetatea Șimleului, reprezintă un model demn de urmat. Țin să îi felicit pe domnul primar și întreaga comunitate șimleuană, pentru felul în care cinstesc istoria și promovează valorile culturale. În Șimleu s-au născut personalități importante care au adus contribuții semnificative nu doar pentru locurile de origine, ci și pentru țară și pentru Europa. Regele Báthory a fost un lider vizionar, un promotor al educației și fondator al primei instituții cu statut universitar din România – astăzi, UBB Cluj-Napoca, iar amintirea sa ne inspiră să privim către viitor cu speranță și să acționăm în spiritul unității europene”, a declarat, cu acest prilej, Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Báthory Fest 2023 este finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori, Angajarea și participarea cetățenilor: Înfrățirea orașelor. Manifestarea oferă publicului trei zile pline de istorie, valori europene comune, muzică, spectacole de reconstituire și armament militar

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.