Luca Tiago, băiețelul de 9 luni al unei mămici din Zalău are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare pentru a câștiga lupta cu o boală nemiloasă

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

În urmă cu două săptămâni, o familie din Zalău, dar stabilită în Cluj-Napoca, a primit o vestă cruntă. Băiețelul lor în vârstă de doar nouă luni – Luca Tiago Miclăuș – a fost diagnosticat cu o boală cumplită, leucemie mieloblastică acută – o formă de leucemie foarte rară și foarte agresivă. Boala este atât de gravă încât, în scurt timp de la debutul bolii, măduva copilului a fost afectată în proporție de 80%.

Salajul liber Pub

Copilul a început chimioterapia la Cluj-Napoca imediat după ce a fost diagnosticat, însă, pentru ca Tiago să aibă o șansă la viață este necesar să continue tratamentul cât mai urgent la o clinică din străinătate care este specializată în transplantul de celule stem.

Din păcate însă pentru familia acestuia – Cristina și Casian – intervenția medicală costă aproximativ 130.000 euro, o sumă enormă pentru tânăra familie. Apropiații acestora, cât și Cristina, mama băiețelului, fac un apel la toți oamenii cu suflet mare, care au demonstrat în repetate rânduri că pot face minuni atunci când sunt uniți. Aceștia îi roagă pe toți cei care pot să-i poarte în rugăciune, pentru că doar cu grija lui Dumnezeu pot trece peste aceste greutăți. Cei care doresc să doneze pentru ca Luca să primească o nouă șansă la viață găsesc mai jos conturile familiei.

RO09BRDE130SV55648721300 – Banca BRD – cont în EURO deschis pe numele tatălui Miclăuș Casian Vasile

+40758704336 – număr de telefon pentru tranzacții în EURO pe Revolut – deschis tot pe numele tatălui

RO89BTRL01301201C69471XX – cont in lei, pe numele GIRDA CRISTINA-ROXANA  (mama băiețelului)

„Acum două săptămâni lumea noastră s-a prăbușit… Nopți întregi am căutat răspunsuri la întrebările mele si m-am rugat lui Dumnezeu, cum am știut eu, să ne îndrume și să ne dea putere să putem să luptăm pentru Tiago și poate ca răspuns la rugăciunile noastre ne-a scos în cale atâția oameni care luptă alături de noi. Eu cred cu toată ființa mea că Dumnezeu nu mi-l va lua și ni-l va lăsa să ne bucurăm de el! Pomeniți-l, vă rog, în rugăciunile voastre! Vă mulțumim pentru tot sprijinul!”, este mesajul tinerei mămici Cristina.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.