Planuri îndrăznețe pentru turismul din Sălaj – circuit de motocross într-o comună din județ

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Pentru a atrage cât mai mulți turiști pe Valea Someșului și pentru a crește imaginea zonei, primarul comunei Ileanda, Dănuț Pop, motociclist, își dorește amenajarea unui circuit de motocross pe dealurile din zonă.

Salajul liber Pub

Raționamentul este simlpu și clar. Un astfel de circuit, omologat și pus la punct în cel mai mic detaliu, ar atrage sute de turiști, motocicliști, și nu numai în zonă. De altfle, pe dealurile din zonă nu se prea practică agricultura, astfel că ar putea folosi această resursă naturală într-un scop cu adevărat productiv pentru comunitate. Ca o completare a acestui circuit moto pe care și-l dorește edilul, ar fi și atragerea de investitori care să ridice unități de cazare în zonă.

Primarul Dănuț Pop a și reușit, și în anii precedenți, când nu a fost primar, dar și de când a preluat mandatul, să aducă în Ileanda și pe Valea Someșului motocicliști atât din țară, cât și de peste hotare – în special Austria – care au vizitat zona și au explorat frumusețile naturale de pe dealurile din zonă.

„Vedeți că și acum avem oaspeți din Austria la Ileanda și acesta e un aspect pozitiv în creșterea turismului din zonă. Sigur, planuri sunt, îmi doresc să pot realiza așa ceva, dar să vedem cum evoluează lucrurile. Acum ne concentrăm pe problemele principale ale comunei și apoi ne ocupăm și de acest circuit moto, pentru că turismul ar putea fi o resursă importantă pentru comunitatea noastră”, ne-a declarat primarul Dănuț Pop.

Mai mult, Dănuț Pop, primarul din Ileanda, înainte de a avea funcții publice, a fost și unul dintre cei care s-au ocupat de echipa de fotbal Someșul Ileanda, pe care a reușit să o ducă până în Liga a III-a, acolo unde nu s-a mai înscris din cu totul alte cauze.

Pe lângă ciricuitul moto, pentru Ileanda s-au demarat proiecte importante, de la asfalt, până la canalizare, aducțiune de apă, dar și modernizarea căminului cultural din centrul comunal.

De remarcat că pentru bunăstarea populației, în comună au fost aduși deja mai mulți investitori privați, care au deschis inclusiv fabrici, realizându-se peste o sută de locuri de muncă!

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.