FOTOREPORTAJ. Povestea celui mai izolat sălăjean. Pustnicul neștiut trăiește alături de câinele său în inima pădurii

Nea Gligor, așa cum îi place să îi spună cunoscuții, și acum, la cei 74 de ani ai săi, merge pe jos, timp de trei ore prin pădure pentru a ajunge la magazinul sătesc din Cristolț, acolo de unde își cumpără cele necesare pentru a putea supraviețui sus, în vârf de deal. Coboarâ odată pe săptămână în sat pentru a-și cumpăra pâine și ce îi mai trebuie. La coborâre nu e greu, însă atunci când urcă cu pungile pe umăr e mult mai greu.

S-a născut aici, și tot aici a copilărit. Apoi a luat drumul orașului, până departe, în Maramureș, la Baia Mare. A muncit în mină, a tras din greu peste 20 de ani, iar apoi s-a reîntors la casa bătrânească din inima pădurii satului Cristolț. Pe buletin, scrie Cristolț, în realitate însă, locul se numește Nadiș, un vârf de deal de unde poți admira un peisaj spectaculos.

Este singur în vârf de deal. Știrile le mai aude din când în când la un radio pe care îl are în casă.

Singurul care îi mai alină singurătatea și cu care se înțelege este câinele său. Mai are și câteva găini, iar ceasul său deșteptător este cocoșul pe care îl mai are în curte. Muncește pe lângă casă, iar traiul și-l duce din pensie. Nu este mare, însă este suficientă cât să-și permită să-și cumpere ceea ce are nevoie.

Nu și-ar părăsi niciodată casa din vârful dealului pentru viața de la oraș. S-a întors aici pentru că-i place liniștea. Cu mâna pe inimă ne-a mărturisit că pentru el așa e cel mai bine, să trăiască singur, pentru că nu vrea să aibă nimic de împărțit cu nimeni. Cum își face el treburile, așa le găsește și a doua zi, după cum ne-a povestit acesta.

De război a auzit la radio. Este singurul mod în care se mai documentează despre ce este în lume. Ne spune că este simplu de făcut rău, însă un gest de binefacere este mult mai greu de făcut. A auzit că Putin vrea să pornească un nou război mondial, dar nu se teme, pentru că acolo, în vârf de deal, este greu de ajuns. Abia merge el pe jos, iar cu o mașină de teren urci greu, mai ales când plouă.

Încă mai sunt la el, sus pe deal, zone cu zăpadă. Asta pentru că e mai frig. În iarna ce a trecut s-a confruntat cu o zăpadă mare, dar a stat în casă. Odaia sa datează de mai bine de o sută de ani, dar se bucură că are unde pune capul și închide ochii seară de seară. Are o sobă pe care o folosește și pentru gătit și pentru a se încălzi, patul unde se odihnește, o găleată de apă cristalină luată direct de la izvor și câteva bunătăți de pus pe masă. Afară, în gospodărie, mai ține câteva găini și o vacă pentru lapte, dar are și un mic atelier pentru lemnele pe care si le pregătește din timp pentru a putea trece peste zilele mai geroase.