Cum arată cătunul de lângă Zalău în care mai locuiesc doar 11 suflete

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

La mai puțin de 30 de kilometri de Zalău se află unul dintre cele mai moderne cătune din Sălaj – Periceiu Mic. Datorită investițiilor realziate de Primăria Pericei, cele 11 suflete care au mai rămas în sat se bucură de străzi asfaltate și de alte condiții optime de trai.

Salajul liber Pub

Periceiu Mic este un cătun situat la aproximativ 5 kilometri distanță de centrul comunal Pericei. Astăzi în localitate mai sunt doar 11 locuitori, majoritatea îmbătrâniți. Totuși, accesul se face foarte ușor, pe un drum asfaltat în totalitate, care leagă satul Pericei de acest cătun și de zona agricolă.

În Periceiu Mic se află numeroase case tradiționale, majoritatea însă fiind pustiite. Doar la două-trei case mai vezi activitate în curte sau puțină agitație.

Din istoria locului aflăm că până în anii 1960 cătunul se numea Făgădău-Han. Acesta era situat pe „Drumul Sării”, o rută de improtanță națională pentru comerțul secolelor trecute, dar și la intersecția a două drumuri regionale.

În urmă cu peste 60 de ani în sat trăiau peste o sută de persoane, existând inclusiv o școală primară.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.