5 polițiști o caută în permanență pe Nicoleta, femeia dispărută de la Spitalul Județean din Zalău

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Marius Stuparu, comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj a anunțat astăzi public că a realizat o echipă profesionistă, formată din 5 polițiști care o caută pe Nicoleta.

Salajul liber Pub

Din câte se pare, polițiștii urmăresc camerele de supraveghere din oraș, telefonul, dacă este cazul și toate mișcările femeii pe care speră să o găsească cât mai repede.

Marius Stuparu a dat asigurări că femeia va fi găsită într-un final de echipele de căutare.

Nicoleta Crișan a dispărut de la Spitalul Județean din Zalău în urmă cu trei zile, iar de atunci familia nu a mai reușit să dea de aceasta. Femeia dispărută a fost văzută imediat după ce a fugit la un magazin de haine din zona Scala, iar ieri și astăzi în zona centrală, așa cum spune familia.


Polițiștii din Sălaj caută o femeie care a plecat de la Spitalul Județean de Urgenţă Zalău – Unitatea de Primiri Urgenţe, în jurul orei 15.30-16.00 și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea ei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

La data de 24 ianuarie a.c., ora 20.40, Poliția municipiului Zalău a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că mama sa, CRIȘAN NICOLETA, de 47 de ani, a plecat de la Spitalul Județean de Urgenţă Zalău – Unitatea de Primiri Urgenţe și nu a mai revenit.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 174 cm înălțime;

• Ochi căprui;

• Păr brunet;

La data plecării purta o rochie lungă, de culoare verde, pantofi de culoare albastră și mai multe eșarfe multicolore în jurul gâtului.

Polițiștii desfășoară, în continuare, cercetări în vederea identificării femeii, iar aceasta a fost dată în urmărire.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.