4 polițiști din Sălaj sunt cercetați penal. Ce acuzații li se aduc: lovire, uz de fals și purtare abuzivă, printre ele

cover Crucea Rosie

Patru polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj sunt urmăriți penal, fiind cercetați pentru mai multe infracțiuni, printre care fals intelectual, uz de fals, purtare abuzivă, lovire sau alte violențe și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Informația a fost transmisă de Beatrice Milonean, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, care a precizat că, în prezent, la nivelul instituției sunt în desfășurare cercetări penale care îi vizează pe cei patru polițiști.

Salajul liber Pub

Potrivit informațiilor comunicate, infracțiunile pentru care aceștia sunt urmăriți penal sunt: fals intelectual; uz de fals; purtare abuzivă; lovire sau alte violențe; fals în înscrisuri sub semnătură privată. Reprezentanții IPJ Sălaj nu au precizat, în informațiile transmise, dacă infracțiunile sunt cercetate în cadrul unui singur dosar sau în cauze separate și nici împrejurările concrete în care ar fi fost comise faptele.

„În prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, patru polițişti sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual şi uz de fals, purtare abuzivă, lovirebsau alte violențe și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

La nivelul IPJ Sălaj sunt în prezent 21 de polițiști cercetați disciplinar. Totodată, în cursul acestui an, au fost aplicate două sancțiuni disciplinare, constând în diminuarea salariului funcției de bază cu 5–20%, pentru o perioadă de 1–3 luni, potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al instituției. Sancțiunile au fost dispuse în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, ca urmare a săvârșirii unor abateri disciplinare.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 360/2002, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor includ mustrarea scrisă, diminuarea salariului funcției de bază cu 5–20% pentru o perioadă de 1–3 luni, amânarea promovării, trecerea într-o funcție inferioară și destituirea din poliție.

Articolul 57 al aceluiași act normativ stabilește faptele care pot constitui abateri disciplinare. Printre acestea se numără comportarea necorespunzătoare în serviciu, neglijența în îndeplinirea îndatoririlor, nerespectarea dispozițiilor legale și a normelor de conduită profesională, precum și alte încălcări ale obligațiilor prevăzute de lege.

Cercetarea disciplinară urmărește stabilirea existenței sau inexistenței unei abateri și a vinovăției polițistului. Pe parcursul procedurii, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție și de dreptul la apărare.

În cazul celor patru polițiști urmăriți penal, stabilirea vinovăției revine instanțelor de judecată, până la o eventuală condamnare beneficiind de prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.