2 polițiști de la Secția Nușfalău au refuzat o mită de 1.000 de lei de la un șofer care a depășit pe linie continuă

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un bărbat în vârstă de 32 ani, din județul Sălaj, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, după ce a oferit o sumă de bani unor polițisti pentru a scăpa de răspunderea legală în cazul efectuării unei depășiri neregulamentare.

Salajul liber Pub

Marți, 9 mai a.c., pe D.N. 1 H, pe raza județul Sălaj, doi agenți de poliție din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Nușfalău, în timp ce exercitau atribuțiile de serviciu au constatat că, un conducător auto a efectuat depășirea unui autoturism care se deplasa în fața sa, încălcând marcajul simplu continuu, sens în care se impunea măsura suspendării permisului de conducere.

Pentru ca polițiștii să nu aplice această măsură, conducătorul auto le-a oferit 1.000 de lei cu titlu de mită. Fapta conducătorului auto a fost filmată de polițiști cu echipamentul body-cam din dotare și imediat polițiștii au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sălaj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Cercetările sunt continuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.