Un bărbat a murit, iar un tânăr se zbate între viață și moarte, după accidentul dintre Crasna și Vârșolț
Un accident mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 8:00 pe drumul care leagă satele Crasna și Vârșolț. Din primele informații, două autoturisme s-au lovit frontal, cu viteză.
Din nefericire, șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a murit pe loc în urma impactului frontal. Celălalt șofer, un tânăr în vârstă de 24 de ani se zbate între viață și moarte, fiind dus la Unitatea Primiri Urgențe de la Spitalul Zalău de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
Traficul rutier este blocat în zonă de mai bine de o oră și jumătate.
foto – Radare Salaj