Tinerii din PSD Zalău au strâns donații de 12.000 de lei pentru o familie care a rămas fără casă în urma unui cumplit incendiu
În perioada 13.08 – 14.08. 2022, la Baza Sportivă Onix Traian, din Municipiul Zalău s-a desfășurat prima ediție a Cupei Tineretului la minifotbal, competiție organizată de Tineretul Social Democrat Zalău și susținută de PSD Sălaj, în scopul strângerii de fonduri pentru o familie greu încercată din satul Preoteasa, care în urmă cu câteva zile și-a pierdut casa în urma unui incendiu.
În cadrul Turneului s-au pus la licitație mai multe tricouri de joc ale unor echipe de fotbal din Liga 1 (CFR Cluj, Rapid București, Universitatea Craiova, FC Argeș, UTA 8Arad, FCSB etc.), dar și ale echipelor locale de fotbal, volei, handbal, precum și ale echipei naționale de volei a României, majoritatea purtând semnăturile jucătorilor acestor cluburi.
În urma licitației s-a adunat suma de 12.000 de lei, bani care au fost predați familiei greu încercate.
„Pe această cale vrem să mulțumim tuturor participanților la competiție, precum și celor care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului”, transmite președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt.