Jandarmii au salvat un bărbat care a căzut jos, lângă scenă, la festivalul de ieri din Zalău
Ieri seară, în jurul orei 22.00, jandarmii aflați în misiune de asigurare a măsurilor de ordine publică la festival au observat un bărbat care s-a prăbușit în apropierea scenei. Aceștia au intervenit imediat, i-au acordat măsurile de prim ajutor și…
Descoperă comuna Șamșud – Ținutul Vinului din Sălaj. Un eveniment sportiv inedit, organizat în comuna Șamșud
Un eveniment sportiv inedit se va desfășura pe data de 27 septembrie în comuna Șamșud. Scopul evenimentului este de a promova comuna, care este cunoscută în zonă drept „Ținutul Vinului”. Astfel, Primăria Șamșud, în parteneriat cu Salvamont Vlădeasa organizează competiția…
Primăria Mirșid, cadrele didactice, elevii și comunitatea, amplă acțiune de ecologizare în comună
A fost o demonstrație impresionantă de implicare, voință și solidaritate în comuna Mirșid, acolo unde administrația locală, cadrele didactice, elevii și comunitatea au participat la o acțiune amplă de ecologizare. Astfel, pe 20 septembrie, sâmbătă, comuna Mirșid s-a alăturat campaniei…
Cel mai tânăr primar din Sălaj a mers la București pentru a obține sprijin în dezvoltarea comunei sale
Cel mai tânăr primar din Sălaj și unul dintre cei mai tineri din România – Alin Marian Suciu (30 ani), primarul comunei Surduc, a fost prezent la finele săptămânii la București unde s-a întâlnit cu mai mulți lideri politici importanți…
Se modernizează Școala Gimnazială din Letca
Pe lângă numeroasele proiecte al administrației locale, un obiectiv important al administrației din Letca prevede reabilitarea Școlii Gimnaziale din centrul comunal. Este un proiect important pentru administrația condusă de primarul Dorel Man prin care elevii, profesorii și părinții se vor…
Mădălin, în continuare DISPĂRUT. Experți din București au venit în sprijin în Sălaj – anchetatorii au verificat TOTATE camerele de supraveghere
Sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale Sălaj, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj continua activitățile de căutare a minorului Rostaș Mădălin Cosmin, dispărut la data de 30 august 2025. A fost emis un nou mesaj RO-ALERT. Astfel, ieri,…
FOTO. Cum s-a produs accidentul grav din Sărmășag. Mai mulți tineri, răniți
Accident rutier în afara localității Sărmășag La data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 16.30, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Sărmășag. La fața locului s-au deplasat…
FOTO. Accident GRAV, cu 6 victime, în Sărmășag
Astăzi, în jurul orei 16.30, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Sărmășag. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, iar din primele verificări au stabilit…
Citadin Zalău asfaltează una dintre cele mai importante străzi din cartierul Dumbrava Nord
În urmă cu 2 zile, echipele Societății Citadin Zalau au demarat lucrările de asfaltare pe strada Lt. Col. Pretorian din Zalău, una dintre cele mai importante artere din cartierul Dumbrava Nord. Odată finalizată asfaltarea, traficul rutier pe această stradă se…
„O copilărie în spital”. APEL UMANITAR – o familie originară din Zalău are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare, după ce fetița lor a fost diagnosticată cu o boală extrem de rară
Șansa copilului de doar un an și jumătate valorează în prezent 150.000 de euro. Aceștia sunt banii de care familia Irinei au nevoie pentru tratament. Din păcate, familia nu dispune de această sumă și apelează la oamenii cu suflet mare…
Primăria Marca, elevii şi profesorii din comună – amplă acţiune de ecologizare
Primăria Marca împreună cu directorul, cadrele didactice și aproximativ 180 de elevi simpatici ai Școlii Gimanizale nr. 1 Marca, a organizat o acțiune de curățenie în localitatea Marca, participând astfel activ la marcarea Zilei Naționale a Curățeniei – 20.09.2025, parte…
Viceprimarul din Jibou, întâlnire importantă cu ministrul Sănătății privind investițiile vitale din oraș – spital nou și apartamente pentru specialiști
Viceprimarul orașului Jibou, Vlad Pașcalău s-a întâlnit ieri, 19 septembrie, la București cu Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Alături de acesta a discutt despre investițiile vitale din orașul de pe malul Someșului. Vorbim despre investițiile viitoare din Jibou, mai ales cea…
Blocurile ANL din Ileanda, aproape finalizate
Două blocuri ANL se ridică în comuna Ileanda datorită demersurilor repetate ale administrației locale conduse de primarul Dănuț Pop. Lucrările sunt aproape finalizate, iar edilul Dănuț Pop ne transmite că cel mai probabil pe finalul acestui an, blocurile ANL din…
Liderii tineretului din PSD Sălaj, prezenți la o întâlnire importantă la București
Președintele TSD Sălaj, Vlad Pașcalău, împreună cu primarul comunei Surduc, Suciu Alin, au fost prezenți ieri la Vila Lac, la București, la întâlnirea conducerii naționale a Tineretului Social Democrat. La eveniment au participat: Sorin Grindeanu, președintele PSD, Bogdan Ivan, ministrul…
FOTO. Accident cu 3 victime pe drumul spre Cluj, între Topa Mică și Mihăiești
Un accident de circulație a avut loc în jurul orei 10.00 pe drumul european spre Cluj-Napoca, între localitățile Topa Mică și Mihăiești, chiar lângă șantierul la Autostrada Transilvania. În accident au fost implicate trei autoturisme, dintre care unul este răsturnat….
FOTO. Accident în această dimineață în Românași.
În această dimineață, la ora 05:59, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Românași. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, care au…
S-a asfaltat curtea școlii din satul Derșida
Primăria Bobota, prin primarul Mugurel Moraviț face treabă bună pentru comunitate. pe lângă amplele lucrări pe care le are în comună, Primăria Bobota a reușit să asfalteze și curtea Școlii din satul Derșida. Astfel, Mugurel Moraviț transmite clar faptul că…
Citadin a finalizat lucrările pe strada Crișan din Zalău
Strada Crișan din Zalău a fost reabilitată pe toată lungimea sa de către echipajele Citadin sub coordonarea directă a directorului inginer Sorin Criste. A fost așternut strat de asfalt, trotuarele au fost reabilitate, iar rețeaua de canalizare pluvială și cea…
Liceu modern la Ileanda – investiție majoră în educație
Administrația locală din Ileanda este mereu preocupată de a atrage bani pentru dezvoltarea comunei. Prin diferite surse de finanțare, în comună se lucrează intens, după ce, vreme de mai mulți ani, echipa din Primăria Ileanda a scris proiecte, s-a luptat…
Profesorii și elevii și-au unit forțele într-o amplă acțiune de ecologizare în Băbeni
Astăzi, la Școala Gimnazială Nr. 1 Băbeni, profesorii și elevii și-au unit forțele într-o amplă activitate de ecologizare “Let’s do it”. Cu multă energie și entuziasm, aceștia au demonstrat că doar prin implicare și spirit de echipă pot contribui la…
Mesaj RO-ALERT: urs în sat, în Nădășelu
Locuitorii din Nădășelu au primit astăzi, 19 septembrie, un mesaj de avertizare RO-Alert, după ce a fost semnalată prezența unui urs în zonă. Pentru siguranță, autoritățile au mobilizat rapid echipe de intervenție. La fața a fost trimis preventiv și un…
VIDEO. Gest de apreciere și recunoștință față de un mentor a numeroase generații de elevi din Jibou
Profesorul Victor Pintea a fost mentorul a numeroase generații de elevi din Jibou și de pe malul Someșului. Acesta a organizat timp de 33 de ani Festivalul Internațional de Folclor „Someș Cântecele Tale”. În semn de apreciere și recunoștință față…
Se zbate pentru comună! Cel mai tânăr primar din Sălaj a mers la Ministerul Dezvoltării pentru a debloca un proiect important
Cel mai tânăr primar din Sălaj și unul dintre cei mai tineri din România, Alin Marian Suciu (ales la 28 ani – actualmente 30 de ani), a mers astăzi la București, la Ministerul Dezvoltării. Alin Marian Suciu a mers la…
Investiție de 4,8 milioane de euro, bani europeni, pentru siguranța pe drumurile județene din Sălaj
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a semnat cu ADR Nord-Vest, în cadrul programului Regio Nord-Vest, contractul de finanțare europeană pentru achiziționarea de echipamente moderne, destinate creșterii siguranței circulației pe drumurile județene. În valoare de aproximativ 24 milioane de lei…
Investiție de aproape UN MILION DE EURO în infrastructura rutieră din Vârșolț – a fost inaugurată o rețea de drumuri pusă la punct
O investiție de aproape un milion de euro a fost inaugurată în weekend în comuna Vârșolț. Primarul Breda Lajos alături de deputatul Seres Denes și vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Robert Szilagy au inaugurat o rețea de drumuri bine pusă la…
Primăria Jibou, implicată să rezolve problemele de infrastructură din oraș
La începutul lunii septembrie, Primăria Jibou a intervenit pentru refacerea carosabilului în zonele afectate, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții mai bune și mai sigure. Astfel, cei din Primăria Jibou sunt implicați să rezolve atât marile probleme de…
FOTO. S-a deschis o nouă cafenea inedită în centrul Zalăului
Pentru a marca așa cum se cuvine marea deschidere a Daia Sweets – coffe&bakery shop, patiserii au oferit astăzi, 19 septembrie, biscuiți gratis celor care le vor trece pragul. Marea deschidere a locației a avut loc de la ora 10…
O femeie din Poiana Blenchii, prinsă după ce a furat un telefon mobil
La data de 18 septembrie, în urma activităților investigative desfășurate, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ileanda – Postul de Poliție Poiana Blenchii au identificat o femeie de 43 de ani, din comuna Poiana Blenchii, bănuită de săvârșirea infracțiunii…
Poliția Rutieră, măsură FERMĂ pentru circulația pe șoseaua de centură în zona stației de autobuz
Poliția Sălaj a reacționat ferm, după situația semnalată pe șoseaua de centură din Zalău, unde două stații de autobuz sunt amplasate în curbă, fără trecere de pietoni sau alte măsuri de siguranță pentru cei care utilizează transportul în comun. Astfel,…
Tânăr din Halmășd, prins fără permis la volan
La data de 19 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe drumul comunal 84, în localitatea Mal. S-a stabilit identitatea conducătorului auto, un tânăr de 20 de ani,…
Proiectul gândit de Călin Forț și Dinu Iancu-Sălăjanu prinde contur. Zilele trecute s-au alocat banii și au început studiile necesare pentru construirea a două pasaje la centura Zalău
Călin Forț a lăsat mai multe lucruri bune în urma sa în timp ce a fost primar interimar al Zalăului (noiembrie 2024 – mai 2025). Printre multe altele se numără reabilitarea unor instituții de învățământ și asfaltarea unor străzi. Totuși,…
VIDEO. Zi de zi, aproape de o TRAGEDIE – situație revoltătoare pe centura Zalăului, între 2 stații de autobuz fără trecere de pietoni
O situație revoltătoare are loc zi de zi pe șoseaua de centură a Zalăului. Situația este cu atât mai gravă cu cât pune în pericol atât siguranța pietonilor, cât și a șoferilor care oricând ar putea provoca o tragedie, așa…
Peste 10.000 de imobile din comuna Gâlgău, județul Sălaj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate
Peste 10.000 de imobile din comuna Gâlgău, județul Sălaj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor, desfășurate în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și finanțate din fonduri europene, vor fi afișate luni, 22…
Caravana cu medici ajunge în Marca – 30 de specialiști oferă consultații GRATUITE pentru cetățenii comunei
Caravana cu medici ajunge în comuna Marca în perioada 18-19 octombrie. Astfel, în weekendul 18-19 octombrie 2025, în comuna Marca va fi prezentă o echipă de 30 de medici specialiști, rezidenți și asistenți medicali, care o să ofere comunității consultații…
Dinu Iancu-Sălăjanu a răspuns SINCER într-un podcast. Ce a făcut când a aflat că este noul președinte al Consiliului Județean
Dinu Iancu-Sălăjanu este președintele Consiliului Județean Sălaj, ales pentru al doilea mandat consecutiv, după cel din perioada 2020 – 2024. Președintele Consiliului Județean Sălaj a reușit să-l învingă de două ori pe același candidat al PSD, Florin Florian. Dinu Iancu-Sălăjanu…
