ULTIMA ORĂ! O fetiță răpită din comuna Dobrin, găsită în timp RECORD de polițiști
La data de 29 ianuarie, în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 41 de ani, din comuna Dobrin, sat Doba, cu privire la faptul că o…
În Zalău se vor construi noi blocuri ANL. Promisiunea Ministrului Dezvoltării față de Călin Forț
Un proiect important al administrației conduse de viceprimarul cu atribuții de primar din Zalău, Călin Cristian Forț, este cel de construire de noi blocuri ANL. Proiectul prevede ridicarea de blocuri noi lângă cele existente în zona Dealul Morii. Subiectul a…
S-au finalizat lucrările la capela din Moigrad
Lucrările la capela din Moigrad, comuna Mirșid, au ajuns la final, iar în curând, cel mai probabil peste 2 săptămâni va fi dată în folosință, după cum anunță primarul Călin Bereschi. Capela de la Moigrad a fost realizată din bugetul…
VIDEO. Primăria Surduc susține activ tinerele talente din comună
Condusă de unul dintre cei mai tineri primari din România, Primăria Surduc a început, mai mult ca niciodată, să promoveze tinerele talente de pe plan local. Astfel, edilul Alin Marian Suciu (29 ani) încearcă mereu, la fiecare eveniment public, să…
Încă o fată dispărută din Sălaj, găsită în județul Bihor
Ultima fată care a dispărut din județul Sălaj – Andreea Denisa Banciu – a fost plecată tot în județul Bihor. Astfel, aceasta a fugit de acasă, a fost de negăsit câteva zile, dar apoi s-a reîntors, după ce a stat…
FOTO. Noua creșă din Zalău se deschide anul acesta
Lucrările la noua creșă din Zalău, din cartierul Dealul Morii sunt realizate în proporție de 90%, iar ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, în vizita sa de la acest obiectiv a transmis că lucrările se vor finaliza curând. În prezența viceprimarului cu…
Scandal în Someș-Odorhei – o tânără bătută cu bestialitate
La data de 24 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Jibou au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 32 de ani, din comuna Almașu și un tânăr de 20 de ani, din orașul Huedin, județul Cluj,…
O șoferiță băută, fără ITP și fără RCA a provocat un accident în Zalău
La data de 26 ianuarie, în jurul orei 18.40, Poliția municipiului Zalău a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale în care au fost implicate trei autoturisme, care a avut loc pe…
Controversele din Episcopia Sălajului: Petroniu Florea și susținerea lui de către Mitropolitul Andrei Andreicuț – o ierarhie învolburată
În ultima perioadă , Episcopia Sălajului a fost marcată de scandaluri și controverse care au pus în lumină probleme grave de conducere și integritate în rândul ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române. În centrul acestei furtuni se află episcopul Petroniu Florea, ale…
Grădinițele din Băbeni și Ciocmani, dotate cu jucării prin implicarea Primăriei și a unor oameni cu suflet mare
Grădinițele din satele Băbeni și Ciocmani au fost săptămâna trecută dotate cu o mulțime de jucării. Proiectul a putut fi realizat grație unui parteneriat între Primăria Băbeni condusă de primarul Mariana Dănilă-Mureșan și câteva asociații importante. Astfel, pentru a realiza…
În comuna Ileanda au început lucrările la 2 blocuri ANL
În comuna Ileanda se construiesc două blocuri ANL destinate tinerilor. Lucrările au început, iar progresul în șantier este deja vizibil. Primarul Dănuț Pop anunță că pe 27 septembrie anul trecut a predat amplasamentul către constructor, iar în acest moment progresul…
Episcopul Sălajului va fi judecat pentru faptele sale la începutul lunii februarie de Sinodul Patriarhal
Episcopul Sălajului, Petroniu, pe numele său de buletin Petru Florea va fi judecat pentru faptele sale pe data de 4 februarie, atunci când se întrunește Sinodul Patriarhal, așa cum ne mărturisesc surse importante din Biserica Ortodoxă. Sinodul Patriarhal, sau Sinodul…
DEZVĂLUIRI! Fetele dispărute pe drumul spre Jibou voiau să înceapă o viață nouă. Planul adolescentelor, unde au vrut să ajungă, de unde au avut bani și mesajul de mulțumire al familiei
Teglaș Iasmina Melisa (din Băbeni) și Mureșan Paula Mădălina (din Noțig, Sălățig) – cele două adolescente în vârstă de 16 ani care au dispărut pe drumul spre Jibou au fost găsite sănătoase, ieri seară la ora 17:30, după patru zile…
ULTIMA ORĂ! FOTO. Accident cu 2 victime între Șimleu Silvaniei și Nușfalău din cauza vitezei
Un accident de ciruclație a avut loc la ora 11:00 pe DN1H între localitățile Nușfalău și Șimleu Silvaniei. Două autoturisme, un BMW și un Volkswagen s-au lovit, după ce un șofer nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Două…
FOTO. Mica Unire, celebrată în mod INEDIT în comuna Surduc. Recital artistic, vin fiert, pancove și un foc uriaș
Colectivul Primăriei Surduc, prin implicarea primarului Alin Marian Suciu au organizat un eveniment inedit în satul Tihău pentru a marca Mica Unire. Astfel, ieri seară, 24 Ianuarie, a avut loc o manifestație ce a strâns peste 200 de participanți. Cu…
FOTO. Mica Unire, celebrată la Năpradea cu sprijinul unităților școlare și a primarului Lucica Ianc
Ziua Unirii Principatelor Române, cunoscută drept Mica Unire a fost celebrată cu mare fast și în comuna Năpradea. Evenimentul a avut loc cu sprijinul unităților școlare și a primarului Lucica Ianc. Astfel, în centrul comunal, primarul Lucica Ianc, împreună cu…
EXCLUSIV! RECONSTITUIRE: filmul dispariției celor 2 fete pe drumul spre Jibou – au fost transportate contra cost spre Oradea
Teglaș Iasmina Melisa și Mureșan Paula Mădălina au fost găsite sănătoase, astăzi, 24 Ianuarie, după patru zile de căutări. Cele două fete au dispărut pe data de 20 ianuarie și au fost date în urmărire generală atât în România, cât…
OFICIAL! Fetele dispărute din Sălaj au fost găsite în Oradea la un hotel. Ce spune Poliția
Referitor la plecarea voluntară a minorelor Teglaș Iasmina Melisa și Mureșan Paula Mădălina, din data de 20 ianuarie Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj este abilitat să comunice următoarele: În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii…
ULTIMA ORĂ! Au fost găsite fetele dispărute din Sălaj. Erau cazate la o pensiune
Cele două fete dispărute zilele trecute din Sălaj au fost găsite astăzi, 24 Ianuarie, la o pensiune din Oradea. Oamenii legii confirmă faptul ca le-au aflat pe Iasmina Teglas sin Babeni și Paula Muresan din Notig. Vom reveni!
Primăria Cuzăplac vă urează „La mulți ani” cu ocazia Zilei Principatelor Unite
Sărbătorim astăzi Mica Unire și construim împreună un viitor mai bun pentru toți! La mulți ani, România! La mulți ani, români! Primăria și Consiliul Local Cuzăplac, primar Ionel Florin Țîrlea
Primăria Letca vă urează „La mulți ani” cu ocazia Zilei Principatelor Unite
Sărbătorim astăzi Mica Unire și construim împreună un viitor mai bun pentru toți! La mulți ani, România! La mulți ani, români! Primăria și Consiliul Local Letca, primar Dorel Man
Primăria Buciumi vă urează „La mulți ani” cu ocazia Zilei Principatelor Unite
Ziua de 24 ianuarie 1859 va rămâne întipărită în memoria și istoria poporului român ca fiind data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important…
Primăria Ileanda vă urează „La mulți ani” cu ocazia Zilei Principatelor Unite
24 Ianuarie este o zi de sarbatoare pentru toti romanii. Ne face placere sa transmitem urarile noastre de bine tuturor romanilor oriunde s-ar afla. La Multi Ani tuturor românilor! Primăria și Consiliul Local Ileanda, primar Dănuț Pop
Una din fetele dispărute a fost găsită de Poliție într-un sat din Sălaj
Tamara-Ildico Lăcătuș, una din cele patru adolescente dispărute în această săptămână a fost găsită de polițiștii sălăjeni într-un timp scurt. Aceasta a dispărut de acasă în jurul orei 14.00 și a fost găsită azi-noapte în jurul orei 1 noaptea. Aceasta…
Încă o fată dispărută în Sălaj. O minoră de 13 ani a fugit de acasă
La data de 23 ianuarie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați cu privire la faptul că, Banciu Andreea Denisa, de 13 ani, din localitatea Valcău de Jos, a plecat voluntar de…
Încă o fată a dispărut din Jibou. Tamara are 17 ani și a plecat de acasă în jurul orei 14:00
Încă o fata a dispărut din Jibou. Astfel, la data de 23 ianuarie, în jurul orei 19:10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Jibou au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 14:00 Lăcătuș Tamara-Ildico, de 17 ani,…
FOTO. În comuna Vârșolț s-au construit 2 blocuri ANL
Administrația locală de la Vârșolț, condusă de primarul Breda Lajos, face treabă bună pentru cetățăeni. Un proiect important ajuns la final este cel privind construirea de blocuri ANL. Două blocuri ANL au fost ridicate la propunerea administrației locale. Lucrările sunt…
Episcopul Sălajului este bolnav și are nevoie de însoțitor în excursiile de lux – surse din Biserica Ortodoxă declară că și-a falsificat chiar și cererea de suspendare
În dezvăluirile celor de la Foaia Transilvania care arată excursiile de lux ale Episocpului Sălajului, se menționează faptul că Înaltpreasfințitul este bolnav și are nevoie de însoțitor, de aceea lua mereu un preot cu el, fie că mergea în Dubai,…
Călin Forț, discuție importantă cu ministrul Dezvoltării – bani pentru noi blocuri ANL și o sală polivalentă de 3.000 de locuri în Zalău
Ministrul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Cseke Attila a fost prezent pe data de 21 ianuarie la Zalău unde a avut discuții cu reprezentanții administrației publice locale. Un moment important a avut loc la întrevederea dintre ministrul Cseke Attila și viceprimarul…
„Te rugăm hai acasă; te iubim enorm!” Apelul emoționant al familiei uneia dintre fetele dispărute pe drumul spre liceul din Jibou
Două fete au dispărut pe 20 ianuarie în timp ce se îndreptau spre liceul din Jibou unde studiau, iar de atunci Poliția, familia și prietenii le caută în disperare. Cele două fete – Iasmina Melisa Teglaș din Băbeni și Paula…
JOS PĂLĂRIA! Gest NOBIL al deputatului AUR Sălaj, Lucian Mușat, după ce a văzut pe stradă un bătrânel care căuta ajutor să ajungă după medicamente
Deputatul AUR Sălaj, Lucian Mușat, a fost astăzi, de dimineață, protagonistul unui gest nobil. În timp ce se afla cu mașina prin județul Vâlcea, pe drum spre Sălaj, acesta a văzut la ocazie, pe drum, un bărbat neajutorat. Nu a…
Restricții la Spitalul Județean Zalău cauzate de cazurile numeroase de gripă
Având în vedere situația epidemiologică generată de creșterea incidenței infecțiilor respiratorii, în mod special a cazurilor de Gripă, Spitalul Județean de Urgență Zalău comunică faptul că pe toată perioada de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute compatibile cu gripa și a…
Poliția, punct de vedere despre cele 2 fete dispărute pe drumul spre Jibou. Ipoteză – adolescentele au rămas fără telefoane
Referitor la plecarea voluntară a minorelor Teglaș Iasmina Melisa și Mureșan Paula Mădălina, din data de 20 ianuarie, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj este abilitat să comunice următoarele: urmare a sesizării primite la data…
Gest de NORMALITATE și RESPECT a lui Călin Forț în ședința Consiliului Local Zalău
Viceprimarul cu atribuții de primar al Zalăului, Călin Forț a fost astăzi protagonistul unui gest de normalitate și respect în cadrul Consiliului Local Zalău. Călin Forț a demonstrat din nou că este de omenie, are respect și ia întodeauna deciziile…
Programul autobuzelor Transurbis Zalău pentru ziua de 24 Ianuarie
ÎN ATENȚIA PUBLICULUI CĂLĂTOR. Vă informăm că în data de 24.01.2025 autobuzele SC. Transurbis S.A. vor circula conform programelor de sâmbătă, afișate în stațiile de autobuz.
