Scandal în fața unui club din centrul Zalăului
Poliția transmite că în noaptea de vineri spre sâmbătă a intervenit la un scandal în fața unui club din centrul Zalăului, situat pe Bulevardul Mihai Viteazu.
Oamenii legii care se aflau prin zonă au observat doi tineri, de 25 și 26 de ani, care pe fondul consumului de alcool au avut un comportament antisocial.
Disputa dintre cei doi a fost aplanată, iar aceștia s-au ales cu câte o amendă de 200 de lei, transmite Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.