FOTO. Un bărbat a descoperit oseminte umane în timpul unor lucrări de excavare în satul Moigrad. Poliția a deschis o anchetă

cover cover

În data de 23 februarie, în jurul orei 08.40, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați cu privire la faptul că, pe un teren viran din localitatea Moigrad-Porolissum, au fost identificate fragmente osoase.

Salajul liber Pub

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj și specialiști criminaliști. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în timpul unor lucrări de excavare, au fost descoperite două fragmente osoase, posibil de origine umană.

Fragmentele au fost ridicate în vederea examinării, urmând a fi înaintate către Institutul de Medicină Legală, pentru stabilirea provenienței acestora.

„Cercetările sunt în desfășurare”, transmite Beatrice Milonean, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Bărbatul care a făcut descoperire, Marius Tutovan, povestește că, în opinia sa, este o parte dintr-un soldat din Al Doilea Război Mondial.

„După părerea mea personală e o parte dintr-un soldat din al doilea război mondial….aproape de locul descoperii se află o urmă mare de bomba”, povestește bărbatul pe rețelele sociale.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.