FOTO. Caz TERIBIL în Hereclean. Un bărbat lovit grav de o mașină, lăsat să zacă inconștient în șanț între viață și moarte. Vinovatul s-a ascuns 13 zile
Un caz teribil a avut loc la finele lunii trecute, pe 25 iulie, în localitatea Badon din comuna Hereclean. Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost găsit seara în timp ce zăcea în șanțul de pe marginea drumului, inconștient. A fost găsit de familie, după ce aceștia au văzut că bărbatul nu mai ajunge acasă.
Bărbatul a fost lovit de către un autoturism în timp ce se deplasa pe marginea drumului, iar apoi vinovatul de producerea accidentului a fugit de la fața locului. Șoferul vinovat, o tânără de 19 ani din comuna Hereclean a fost identificată după mai multe zile de cercetări, după ce bărbatul a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Zalău.
Inspectoratul de Poliție Sălaj transmite prin purtătorul de cuvânt Diana Bonțe faptul că la data de 30 iulie, „polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în seara de 25 iulie, un bărbat de 74 de ani, din localitatea Badon, a fost găsit pe o stradă din în localitatea Badon, căzut pe acostamentul drumului”.
„Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, personalul medical constatând că bărbatul prezenta mai multe leziuni. Astfel, din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 25 iulie, în jurul orei 22.13, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe o stradă din localitatea Badon, bărbatul de 74 de ani a fost surprins și accidentat de un autoturism, care ulterior a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului ca fiind o tânără de 19 ani, din localitatea Badon”, transmite Diana Bonțe, purtătorul de cuvânt al Poliției Sălaj.
Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă și părărisrea locului accidentului.
În acest caz s-a implicat și avocatul Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției. Bogdan Ilea este cel care reprezintă victima în acest dosar penal și ridică numeroase semne de întrebare despre modul în care se desfășoară ancheta.
„Un bărbat accidentat si abandonat pe marginea drumului este găsit la limita dintre viață și moarte. Șoferita care l-a accidentat nu a avut nici cea mai mică remușcare, nu a sunat la Poliție sau la Ambulanță. S-a ascuns timp de 13 zile – aproape două săptămâni– până când a fost despcoperită de organele judiciare. Nu știm dacă era sau nu băută sau sub influența altor substanțe pentru că, nu-i așa, s-a ascuns în tot acest timp și acum nu mai poate fi supusă testării deoarece este tardiv. Întrebarea mea este: de ce nu se ia nicio măsură în acest caz? Pe cine acoperă organele judiciare?”, transmite avocatul Bogdan Ilea.